"Voucherele de vacanţă sunt, bineînţeles, principalul factor care a generat creşterea numărului de sejururi vândute pe litoral pentru luna septembrie. Preţul mediu cheltuit de un turist s-a majorat la 431 lei în 2018, faţă de 380 lei în anul anterior. Mulţi turişti români au preferat să-şi amâne vacanţa de vară la mare pentru luna septembrie, motivele fiind variate. Este vorba fie de persoane care îşi doresc un sejur pe litoral, dar nu suportă temperaturile caniculare din lunile de vârf, fie de turişti care vor să beneficieze de preţuri mai accesibile, având posibilitatea în acest fel să petreacă atât un sejur pe litoral, cât şi unul la munte, de exemplu, fie de turişti care pur şi simplu nu au mai gasit disponibilităţi în sezon la hotelurile preferate", a precizat Lucia Morariu preşedinte-fondator al Eximtur, potrivit Agerpres.

Cel mai bine se vinde destinaţia Mamaia, urmată de Eforie Nord. Mai exista disponibilităţi, iar preţurile sunt mai mici şi cu 50% faţă de sezonul de vârf. La un hotel 4 stele în Mamaia, preţul pentru un pachet de minimum 5 nopţi (cazare şi all inclusive în camera dublă superior) este, prin Litoralul pentru toţi, de 265 lei/noapte/persoană.

La un hotel 3 stele, în Eforie Nord, preţul pentru un pachet de minimum 5 nopţi (cazare şi all inclusive în camera dublă superior) este, prin Litoralul pentru toţi, de 110 lei/noapte/persoană, iarl la un hotel de 2 stele, de 44 lei/noapte/persoană pentru un sejur de cel puţin 5 nopţi (cazare în camera dublă standard).

"Nu doar litoralul beneficiază de preţuri mai atractive în luna septembrie, ci şi unităţile de la munte sau din staţiunile balneare, care, în general, aplică o reducere, în medie, de 10% pentru sejururile din această lună. În plus, fiind încă o perioadă caldă, cei care aleg destinaţii montane sau balneare se pot bucura din plin şi de excursiile opţionale de o zi asociate sejururilor", a spus Lucia Morariu.

Cei care petrec un sejur în staţiunea Băile Herculane pot opta pentru o croaziera de o zi pe Dunăre, pentru o excursie de o zi la Cascada Bigăr sau pentru una la Kladovo, în Serbia.

Pentru cei care îşi petrec vacanţa în staţiunea Vatra Dornei există opţiuni de excursii de o zi în Bucovina sau în Maramureş.

Programele cu tratament inclus - 'Hai la Băi' (5-6 nopţi cazare cu pensiune completă şi tratament inclus la 650 lei/sejur/ persoană, 'O săptămână de refacere' (6 nopţi cu mic dejun şi tratament inclus la 450 lei/sejur/persoană) sau 'Decada balneară' (9 nopţi cazare cu pensiune completă şi tratament la 950 lei/sejur/persoană) - care se lansează tot în luna septembrie, sunt preferate de persoanele care au nevoie de proceduri terapeutice. Pentru a beneficia de aceste pachete este necesar ca turiştii să aibă trimitere din partea medicului de familie şi dovada de asigurat al CAS.