Orasul de frontiera era frecventat de mai mult timp de catre turisti chinezi, care puteau cu usurinta sa isi petreaca ziua in acesta. "Cerem acces de mai multi ani", declara Simon Cockerell David, unul dintre fondatorii Koryo, principala agentie de voiaj catre Coreea de Nord, cu sediul la Beijing.

El a fost primit saptamana trecuta cu mare pompa in prima sa vizita in oras. "Il primim calduros pe Simon Cockerell David", se putea citi intr-un mesaj luminos. In opinia britanicului, in varsta de 35 de ani, Sinuiju nu este oras ca celelalte."Atmosfera este diferita, deoarece esentialul comertului cu China trece pe acolo. Oamenii sunt asaltati de produse chinezesti si vad mereu bogatul oras Dandong, de cealalta parte a fluviului (Yalu, care traseaza frontiera)".

Argumentul economic este, de asemenea, promovat. Gareth Johnson este directorul Young Pioneer Tours, o agentie care propune calatorii la costuri reduse. "In Coreea, sejurul minim este trei zile. Chiar si in cazul ofertelor noastre cele mai ieftine ramane scump", isi exprima el regretul.

Deschiderea Sinuiju va permite petrecerea unei singure zile in Coreea de Nord, o oferta ce i-ar putea interesa pe turistii care viziteaza China. Koryo evoca o calatorie in valoare de 1.200 pana la 2.000 de yuani (150, pana la 250 de euro) din China. Cele doua companii spera sa poata duce primii turisti la Sinuiju la inceputul lui iunie.

Aceasta noua optiune nu va schimba, insa, modul in care functioneaza turismul in Coreea de Nord. "Avem o lista de orase autorizate in care mergem", a declarat Simon Cockerell David.

Coreea este o mica piata in crestere pentru principalele cinci agentii de voiaj, care isi impart 4.000-5.000 de turisti occidentali. "Evident, nu este turism in masa. Sunt oameni interesati de probleme sociale si politice, carora le place sa descopere", afirma Simon Cockerell David. "Nu mergi in Coreea de Nord pentru a te destinde la piscina", adauga el.