Inainte ca Parlamentul de la Copenhaga sa fi adoptat, in decembrie 2014, o lege care permite dubla cetatenie, Danemarca era una dintre putinele tari membre ale UE, care nu permitea dubla cetatenie in urma naturalizarii. 

Desi au existat exceptii de la regula, majoritatea strainilor eligibili care au vrut cetatenia daneza au fost nevoiti sa renunte la cea detinuta pana atunci, de obicei natala, in timp ce danezii care traiesc peste hotare au trebuit sa renunte la cea daneza atunci cand au obtinut cetatenia altei tari.

Conform noii legi, strainii rezidenti in Danemarca vor putea dobandi cetatenia daneza chiar daca nu se regasesc in una dintre exceptiile prevazute pana acum de lege si fara a trebui sa renunte la cetatenia detinuta pana atunci. 

In acelasi timp, toti danezii rezidenti peste hotare care au renuntat la cetatenia daneza atunci cand au obtinut o alta vor avea la dispozitie cinci ani pentru redobandirea celei daneze. 

"Este bine ca oameni care sunt departe de tara lor natala, fie ca este vorba de danezi ce traiesc peste hotare sau de expatii din Danemarca, vor putea acum sa isi pastreze mai bine identitatea, participand in acelasi timp activ la cultura lor de adoptie'', a spus secretarul general al organizatiei Danes Worldwide, Anne Marie Dalgaard, transmite Agerpres.