Deocamdată este un proiect. Va fi operaţional de anul viitor, când fiica mea va termina şcoala. Va fi afacerea ei, aşa cum soţia mea are business-ul Chicco. Nu am ales încă un nume, vom decide la momentul respectiv”, a declarat Alin Burcea, pentru agenția de presă News.ro.

Acesta spune că va cumpăra un spaţiu unde va construi un laborator şi un punct de desfacere.

Doar utilajele vor costa circa 200.000 euro, iar clădirea, în funcţie de zonă. Nu avem acum o valoare a investiţiei totale”, afirmă Burcea.

Fiica sa, Ioana, este cea care va fi proprietarul acestui business.

”Fiica mea a absolvit Marketing în Marea Britanie şi acum urmează o şcoală de cofetari-patiseri în Franţa, la Paris. Este foarte pasionată de acest domeniu. În plus, în Bucureşti sunt doar câteva patiserii bune şi nici nu fac toate livrări”, a spus Burcea.

Turoperatorul Paralela 45, specializat în vacanţe de tip charter, circuite şi turism individual, a înregistrat un volum de vânzări de 50 milioane euro în 2017, în creştere cu 25% faţă de anul anterior.

Pentru acest an, compania mizează pe o creştere a afacerilor de 20% şi deschiderea a cinci agenţii, precum şi creşterea segmentului de vânzări online şi corporate.