Pescarii au iesit cu noaptea-n cap, pe lacul Babadag. Nea Trofin si baietii din echipa lui sunt printre putinii din Delta care se incapataneaza sa faca totul legal.

Priveste trist, dupa ore in sir de stat intr-un soare arzator, ca plasele sunt goale. Braconierii au secat apa de peste. "Productia slaba, domnisoara. Si uite asa, ca ne chinuim", spune el.

La amiaza, la Cherhana, proprietarii de pescarii asteapta sa se intoarca lotcile. Prefera sa cumpere de aici cu factura, iar pretul este unul corect. Dupa ce a fost descarcat, pestele este spalat, cantarit, pus la gheata si trimis spre pescariile din toata tara.

Administratorul lacului Babadag a evitat sa lucreze la negru si tocmai de aceea a putut accesa fonduri europene pentru acvacultura ecologica.

"  -  Mai merita un astfel de business?
    -  Depinde. Multi au combinat pescuitul cu turismul, pescuitul sportiv, si daca nu castiga dintr-o parte isi aduc venitul din cealalta parte."

Localnicii ne pregatesc pe loc un crap, crescut natural. Gustul este divin, mai ales cu mamaliguta si neaparat ardei iute.

Din pacate insa, cu acest exemplu nu se face bine Delta. De la inceputul anului, Garda de Coasta a confiscat 10 tone de peste capturat ilegal si nu mai putin de 53 de kilometri de plase. Intr-o singura zi mai multi braconieri pot prinde 5-6 tone, inclusiv puiet, fara de care reproducerea nu mai este posibila. Cea mai mare plaga o reprezinta insa pescuitul electric care distruge ecosistemul pe zeci de metri.

"Pestele, daca nu moare din cauza socurilor electrice devine steril", explica Marius Niculescu, purtator de cuvant Garda de Coasta Constanta.

Din cauza legislatiei slabe, cazurile in care acesti braconieri fac inchisoare sunt foarte rare. In general scapa cu o amenda pe care o platesc si isi reiau, linistiti, activitatea. Problema braconajului ar putea fi rezolvata, daca ar aparea o bursa a pestelui. Deocamdata, acest proiect dar si modificarea codului penal au ramas...ca barca pe valuri.