Sotii Dima, de exemplu, si-au cumparat bilete in Bulgaria pentru care au platit 1.100 de euro. La hotel sa faca infarct, nu alta, dupa ce receptionerul i-a anuntat ca nu are nicio camera rezervata pe numele lor.

Dupa ce a facut economii luna de luna pentru un concediu de vis, si o doamna din Alba Iulia a fost pacalita. A dat 4.300 de euro pentru o vacanta in Antalya la ultra all-inclusive inca din ianuarie. Inainte de plecare a primit vestea: din cauza ca nu putea pleca cu avionul la care avea facuta rezervare, a pierdut o zi de vacanta.

Rau a iesit si o turista care in februarie a achitat 600 de euro pentru Kusadasi. Cu o zi inainte sa isi puna bagajele la usa, reprezentantii agentiei au anuntat ca se va amana excursia. Apoi nimeni nu a mai dat de ei.

Ca sa nu aveti parte de surprize nedorite, puteti contacta o agentie membra ANAT. Sunt 800 la numar, din totalul de 2.000, si apar pe site-ul Ministerului Turismului.

Bine ar fi sa verificati si ofertele de nerefuzat ale unor agentii despre care nu stiti mare lucru. Exista, din pacate, riscul ca aceste pachete sa nu existe, pur si simplu.