"Sunt tari in care ATPI are birouri proprii si tari in care fac contracte de reprezentare cu un jucator local. Dupa semnarea parteneriatului, Business Travel Turism a devenit reprezentantul lor exclusiv pe piata romaneasca. In urma acestui parteneriat, ma astept sa avem acces la piata internationala de travel management. In acest moment, pe piata romaneasca nu mai este foarte mult loc de crestere", a declarat Paula Dobrescu, proprietar si Director General al Business Travel Turism, citat de Mediafax.

Dupa parteneriatul cu Business Travel Turism, grupul ATPI are o retea de birouri (detinute integral si parteneri) in 42 de tari din intreaga lume, in cele mai diverse locuri, precum Taiwan, Vietnam, Japonia, Brazilia si Finlanda.

"Vrem de la partenerii nostri experienta si excelenta regionala si suntem foarte incantati sa adaugam Business Travel Turism retelei noastre aflate in continua crestere. Extinderea activitatii grupului nostru prin achizitii si prin noi parteneri reprezinta un aspect esential al planurilor noastre de dezvoltare. Asteptam cu nerabdare oportunitatile pe care acest nou parteneriat le poate aduce ambelor organizatii", a declarat intr-un comunicat Graham Ramsey, directorul general executiv al Grupului ATPI.

Ca parte din reteaua de companii partenere ale ATPI, Business Travel Turism va beneficia de tehnologia grupului, de palmaresul acestuia la nivel mondial si de servicii extinse de asistenta.

"Regiunea Europei Centrale beneficiaza de un ritm rapid de dezvoltare, iar economia noastra depaseste multe state din nordul si vestul Europei. Organizatia noastra a crescut semnificativ in Romania datorita unei piete locale in curs de dezvoltare si suntem incantati de potentialul pe care il aduce parteneriatul nostru la nivel global cu Grupul ATPI, deoarece ne va permite sa ne consolidam pozitia de companie de top in Europa Centrala in managementul serviciilor de turism", a mai spus Paula Dobrescu.

Grupul ATPI are peste 100 de sedii la nivel mondial si desfasoara activitati in sectorul de turism corporativ, management de evenimente corporative, tehnologie de turism online si management de specialitate in turism, pentru o serie de industrii-cheie, inclusiv sectorul energetic si de transport. Veniturile anuale din vanzari ale ATPI depasesc 1,4 miliarde de dolari. ATPI se afla intre primele 50 de companii cu capital privat din Marea Britanie, conform Sunday Times Deloitte Buyout Track.