Romania este inca o destinatie competitiva in ceea ce priveste preturile in turism. Tara noastra va deveni curand foarte importanta in turismul de sanatate, a declarat astazi Taleb Rifai, secretarul general al Organizatiei Mondiale a Turismului (OMT).

"Romania este inca o destinatie foarte, foarte competititva din punct de vedere al preturilor. Acesta este, practic, unul dintre cele mai mari atuuri ale Romaniei la capitolul vanzari", a spus Rifai la o conferinta pe tema turismului de sanatate, organizata la Bucuresti.

El crede ca Romania se califica din toate punctele de vedere pentru dezvoltarea turismului de sanatate, deoarece are un nivel inalt de cunostinte si tehnica in domeniu, este amplasata strategic, iar in industria de turism exista un nivel inalt de expertiza.

"OMT este decis sa sprijine aceste eforturi si sunt convis ca, foarte curand, Romania va deveni o destinatie foarte importanta in turismul de sanatate", a spus el.

El a comparat tara noastra cu un "luceafar care va incepe sa straluceasca in domeniul turismului de sanatate". Rifai a afirmat ca printre tarile care valorifica foarte bine turismul de sanatate se numara Ungaria, Turcia, Israel si Filipine.

Un miliard de calatori, la nivel mondial. Piata turismului depaseste 1,3 trilioane de euro

Oficialul OMT a mai spus ca in acest an aproape un miliard de turisti au calatorit in alte tari, la nivel mondial, si au cheltuit aproximativ 1,3 trilioane de euro. Potrivit estimarilor organizatiei, pana in 2030 vor exista 1,8 miliarde de persoane care vor trece anual granitele tarilor in care locuiesc.

"Turismul mondial a crescut in acest an cu 5%, in ciuda problemelor cu care se confrunta toata lumea - criza economica sau problemele politice din nordul Africii", a mai spus el.

Potrivit Organizatiei Patronatelor din Turismul Balnear, aproximativ 100.000 de straini vin anual in Romania pentru servicii de sanatate, de peste trei ori mai putini decat inainte de 1989, marea majoritate in statiuni balneare.

Datele organizatiei arata ca fiecare strain care vine la tratament in Romania cheltuie in medie 800 de euro, inclusiv cazarea si masa. Reiese astfel ca Romania castiga anual de la cei 100.000 de straini aproximativ 80 de milioane de euro.