"82 milioane de cetăţeni străini au vizitat Spania anul trecut, cu 9% mai mult decât în 2016, generând venituri de 87 miliarde de euro, în creştere cu 12%", a declarat miercuri Rajoy la un summit al ţărilor din sudul UE axat pe imigraţie.

"Am devenit a doua ţară din lume în ceea ce priveşte numărul de vizitatori şi venitul pe turist", a completat el, lăudând eforturile depuse de industria turistică spaniolă pentru a fi mai competitivă.

Turismul spaniol şi-a a doborât de asemenea propriul record pentru al cincilea an consecutiv, în pofida unui 2017 marcat de atentatele teroriste din august din Catalonia (16 morţi) şi de grava criză politică care a zguduit în toamnă această regiune, cea mai vizitată a ţării.

În octombrie, numărul turiştilor a scăzut cu aproape 5% într-un an în Catalonia, pe fondul unor demonstraţii masive după ce referendumul pentru autodeterminare a fost interzis.

În 2016, Spania a primit 75,3 milioane de vizitatori, situându-se imediat în spatele Statelor Unite, cu 75,6 milioane de turişti, în timp ce Franţa a rămas clar în fruntea clasamentului, cu 82,6 milioane de vizitatori, potrivit cifrelor Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO), care va publica luni noile sale statistici pentru 2017.

Numărul de turişti care au vizitat Franţa în 2017 ar putea ajunge la 88 - 89 de milioane de persoane, potrivit unei estimări prezentate în decembrie de către Ministerul Afacerilor Externe din această ţară.

Numărul turiştilor la nivel mondial a crescut cu 6% în 2017

Numărul turiştilor internaţionali la nivel mondial a crescut cu 6% în 2017, iar pentru 2018 se estimează un avans de 3-4%, a anunţat Zurab Pololikashvili, secretar general al Organizaţiei Mondială a Turismului (UNWTO) - Agenţia Naţiunilor Unite, care coordonează promovarea la nivel internaţional a turismului.

Într-un discurs rostit la un forum care se desfăşoară în Madrid, Pololikashvili a scos în evidenţă progresul rapid înregistrat de China, care trimite tot mai mulţi turişti pe plan global.

De asemenea, a crescut numărul de turişti în sudul Europei şi regiunea Mării Mediterane, Africa de Nord şi orientul Mijlociu.

Pololikashvili a scos în evidenţă importanţa industriei turismului, care reprezintă 10% din PIB-ul global, iar unul din zece oameni lucrează direct sau indirect în acest sector.

Creşterea sustenabilă a turismului atrage oportunităţi semnificative pentru dezvoltarea economică, dar există şi numeroase provocări, printre care schimbările de pe pieţe, digitalizarea şi resursele naturale limitate, a explicat secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului.