• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
AFP: Atentatul de pe aeroportul din Beijing, un act disperat impotriva abuzurilor de putere

AFP: Atentatul de pe aeroportul din Beijing, un act disperat impotriva abuzurilor de putere

Atentatul cu bomba artizanala comis sambata pe un aeroport din Beijing de un barbat care s-a plans ca a fost supus unor brutalitati din partea politiei, ilustreaza, potrivit unor experti, o crestere a nivelului frustrarilor, in China, fata de abuzuri de putere comise de autoritati locale, scrie AFP.

Autorul atacului, Ji Zhongxing, in varsta de 34 de ani, a fost sofer de moto-taxi in orasul Dongguan (sud), unde a fost batut dur de politisti locali in 2005, potrivit presei chineze.
 
Loviturile i-au produs o paralizie, fiind nevoit sa de deplaseze intr-un scaun cu rotile. Pierzandu-si orice speranta sa i se faca dreptate, el a detonat o bomba artizanala intr-un terminal, la sosire, pe aeroport, cu scopul de a atrage atentia asupra cazului sau.
 
Explozia, care l-a ranit pe Ji Zhongxing si pe un politist care a venit la el, a suscitat reactii de simpatie pe retele de socializare, un navigator pe Internet apreciind ca "nu este la fel de periculos ca politistii care l-au batut".
 
Cazul sau reprezinta un ecou a numeroase cazuri similare de brutalitate comise de angajati ai administratiilor locale. Saptamana trecuta, moartea unui vanzator de pepeni batut de membri ai unor brigazi de ordine municipale, la Hunan (centru), a provocat un val de indignare.
 
Peste 180.000 de manifestatii - cu subiecte ce merg de la o opozitie fata de proiecte industriale si pana la coruptie - au loc anual in China, potrivit unor estimari ale unor universitari, in contextul in care Guvernul cheltuie sume uriase pentru "mentinerea stabilitatii".
 
Problema cetatenilor nemultumiti este ca posibilitatile lor de a recurge la justitie sunt limitate, in contextul in care tribunalele sunt supuse unor influente politice si afectate de coruptie. Un sistem menit sa permita depunerea, la Beijing, a unor plangeri imporiva autoritatilor locale, este criticat in mod frecvent pentru lipsa sa de eficienta, petitionarii fiind deseori incarcerati.

24 iulie 2013 13:36
Modifică setările cookies