• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
David Beckham intentioneaza sa-si deschida o franciza MLS la Miami

David Beckham intentioneaza sa-si deschida o franciza MLS la Miami

Fostul international englez David Beckham intentioneaza sa deschida o franciza Major League Soccer (MLS) in Miami, acesta urmand sa fie primul club de fotbal din Florida ce activeaza in campionatul nord-american din 2001 incoace, informeaza BBC.

Optiunea lui Beckham de a achizitiona o franciza ar avea legatura cu pachetul financiar negociat cu LA Galaxy la transferul din 2007.
 
"Este un moment emotionant pentru mine, familia mea, prietenii si partenerii mei. Ne dorim sa realizam asta in Miami. Am vrut sa creez o echipa de la zero. Intentionez sa imi fac propria echipa. Voi munci din greu pentru ca aceasta echipa sa aiba succes", a spus Beckham.
 
Comisarul MLS, Don Garber, a declarat la aceeasi conferinta de presa, ca liga va colabora cu autoritatile din Miami pentru construirea unui stadion de talie mondiala, lucrarile urmand sa fie finantate de Beckham si partenerii sai.
 
Momentan nu s-a anuntat cand va fi gata stadionul si nici cand franciza s-ar putea alatura campionatului.
 
Baschetbalistul LeBron James a declarat in noiembrie ca a discutat cu Beckham despre posibilitatea infiintarii unui club la Miami.
 
In acest moment, MLS este format din 19 echipe, dar in 2013 a anuntat ca doua noi echipe se vor alatura ligii in 2015, acestea urmand sa fie Orlando City SC si New York City, care este detinuta partial de Manchester City.
 
Ultima echipa din Miami care a activat in MLS s-a destramat in 2001, dupa doar patru ani de la infiintare. Miami Fusion a avut probleme din cauza celor mai mici asistente si a celor mai mici incasari din liga.

5 februarie 2014 19:05
Modifică setările cookies