• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, eliberat condiţionat

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, eliberat condiţionat

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat în luna martie la cinci ani şi jumătate de închisoare în urma contopirii a două pedepse pentru fapte de corupţie, va fi eliberat condiţionat, a decis, luni, Tribunalul Vaslui. Hotărârea este definitivă, scrie News.ro.

Tribunalul Vaslui a respins ca nefondată contestaţia făcută de procurori la decizia Judecătoriei Vaslui, care hotărâse eliberarea condiţionată a lui Relu Fenechiu.
 
Decizia Tribunalului Vaslui este definitvă, astfel că fostul ministru al Transporturilor - încarcerat la Penitenciarul Vaslui - va fi eliberat condiţionat.
 
Judecătoria Vaslui a dispus în 29 iunie eliberarea condiţionată a fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, admiţând astfel propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui, care a constatat că Fenechiu îndeplineşte condiţiile de a ieşi din penitenciar anterior executării integrale a pedepsei pe care o avea de executat.
 
Tribunalul Vaslui l-a condamnat, pe 9 martie 2017, la cinci ani şi jumătate de închisoare pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu pentru mai multe fapte de corupţie, în urma contopirii a două pedepse - una de cinci ani, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, şi una de trei ani şi zece luni, pentru trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani. De fapt, magistraţii vasluieni au admis cererea formulată în instanţă de Relu Fenechiu.
 
Judecătorii au contopit toate pedepsele primite de fostul ministru al Transporturilor atât în ianuarie 2014, în dosarul ”Transformatorul”, cât şi în noiembrie 2016, în speţa în care, în calitate de deputat, ar fi primit 620.000 de euro de la o firmă de software pentru „sprijinul promis şi acordat în câştigarea şi derularea unor proiecte” derulate de Ministerul Justiţiei şi o societate farmaceutică, cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii. Practic, magistraţii Tribunalului Vaslui au reţinut pedeapsa cea mai grea, de cinci ani, din dosarul ”Transformatorul”, la care au mai adăugat un spor de şase luni, pedeapsa rezultantă fiind de cinci ani şi jumătate.
 
Relu Fenechiu a fost condamnat, iniţial, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Fostul ministru al Transporturilor a fost găsit vinovat de instanţă pentru că, în perioada 2002-2005, prin firmele sale, ar fi vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

7 august 2017 10:09
Modifică setările cookies