• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Frans Timmermans vrea să candideze pentru șefia Comsiei Europene

Frans Timmermans vrea să candideze pentru șefia Comsiei Europene

Prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, se pregăteşte să intre în cursa pentru a deveni candidatul socialiştilor europeni la funcţia de preşedinte al executivului comunitar pentru perioada 2019-2024, relatează miercuri politico.eu.

Lidera Partidului Social-Democrat german (SPD), Andrea Nahles, şi-a declarat susţinerea pentru ca Timmermans să devină candidatul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) la alegerile europene din mai 2019.
 
''Sunt convinsă că Frans Timmermans unifică şi consolidează familia partidului nostru european şi ne va conduce către un rezultat solid în alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European', a menţionat Nahles într-o scrisoare datată 5 octombrie şi adresată preşedintelui PES, Serghei Stanişev.
 
Trei oficiali ai Parlamentului European au spus că Timmermans, care este membru al Partidului Laburist olandez (PvdA), a obţinut sprijin suficient din partea altor formaţiuni afiliate la PES pentru a deveni Spitzenkandidat - candidatul cap de listă al fiecărui grup politic din Parlamentul European şi care va fi de asemenea candidatul respectivului grup pentru preşedinţia Comisiei Europene.
 
Pentru a fi nominalizat Spitzenkandidat, candidatul trebuie să fie sprijinit de partidul său naţional şi de alte opt formaţiuni membre ale PES.

10 octombrie 2018 16:29
comentarii (0)