• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Germania a platit 5 mil. de euro pentru a cumpara toate documentele din Panama Papers

Germania a platit 5 mil. de euro pentru a cumpara toate documentele din Panama Papers

Surse guvernamentale au dezvaluit miercuri dupa-amiaza ca Germania a platit pana la cinci milioane de euro pentru informatiile din Panama Papers.

Aproximativ 11,5 milioane de documente secrete - obtinute anul trecut de la firma de avocatura panameza Mossack Fonseca - au scos la lumina activitati financiare offshore ale liderilor politici si economici din intreaga lume, inclusiv din anturajul lui Vladimir Putin, transmite BBC, preluat de News.ro.
 
Biroul Federal de Lupta impotriva Infractiunilor (BKA) a anuntat ca va publica un raport online, pentru a permite o evaluare detaliata a documentelor Panama Papers.
 
Aproximativ 11,5 milioane de documente secrete ale firmei de avocatura Monssack Fonseca au ajuns initial in posesia jurnalistilor germani de la publicatia Suddeutsche Zeitung, precum si la mai multe organizatii care au colaborat cu Consortiul International al Jurnalistilor de Investigatie.
 
Publicatia Suddeutsche Zeitung a refuzat sa predea aceste documente secrete autoritatilor germane, tocmai pentru a-si proteja sursele. De asemenea, jurnalistii au dezvaluit ca o echipa de politisti si procurori federali au calatorit saptamana trecuta in Panama City, unde s-au intalnit cu oficiali locali si probabil au aranjat cumpararea documentelor Panama Papers.
 
Anterior, Curtea Constitutionala a decis ca este legala platirea unor sume de bani pentru achizitionarea unor documente obtinute ilegal, dar practica este extrem de controversata in Germania, precum si in alte tari din Europa.
 
Panama Papers ramane cea mai mare scurge de informatii din istorie. O parte din documente au fost publicate de diverse organizatii mass-media, in vreme ce multe raman si pana in ziua de astazi nepublicate. Insa, autoritatile germane vor putea evalua acum o parte din datele nepublicate in cautarea de evaziune fiscala, precum si trafic de arme si crima organizata.
 
Danemarca a platit anul trecut o suma mai mica pentru a cumpara date care-i priveau pe 600 de cetateni danezi, dar actiunea a fost atacata drept ”extrem de condamnabila” de catre formatiunile de opozitie de la Copenhaga.
 
Anterior, Germania, Franta si Marea Britanie au platit sume de bani pentru a obtine datele bancare a unor cetateni implicati in activitati de evaziune fiscala.
 
Scurgerile de informatii au pus o presiune uriasa asupra unor lideri politici, afaceristi si unor vedete din intreaga lume. De asemenea, dezvaluirile scandaloase au dus inclusiv la caderea guvernului din Islanda, condus de premierul Sigmundur Davíð Gunnlaugsson.

5 iulie 2017 16:06
Modifică setările cookies