• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Gripa aviara, raportata oficial in mai multe tari din Europa

Gripa aviara, raportata oficial in mai multe tari din Europa

Germania, Austria, Croatia si Elvetia au raportat oficial descoperirea virusului gripei aviare in randul pasarilor salbatice, astfel incat numarul statelor europene afectate de virusul H5N8 a ajuns la sase, a anuntat joi Organizatia Mondiala a Sanatatii Animalelor (OIE), transmite Reuters.

Miercuri, Guvernul de la Haga a informat ca a cerut fermierilor olandezi sa tina pasarile in interiorul gospodariilor, dupa ce s-a descoperit o tulpina a virusului gripei aviare care se raspandeste in randul pasarilor salbatice din unele state europene. Aceasta tulpina a virusului gripei aviare, care nu a fost niciodata depistata la om, a fost descoperita in 2014 in cateva state din UE si a determinat sacrificari masive in fermele avicole.

Pe site-ul OIE exista informatii ca virusul a fost gasit saptamana aceasta la zeci de pasari salbatice din landul german Schleswig-Holstein. Gripa aviara a fost depistata si in Polonia.

Vineri, Autoritatea sanitar-veterinara din Ungaria (NEBIH) a anuntat ca a identificat un caz de infectie cu virusul H5N8 la o ferma de curcani din judetul Bekes, sud-estul Ungariei, in apropiere de granita cu Romania.

Organizatia Mondiala a Sanatatii Animalelor (OIE) a cerut celor 180 de state membre, printre care se numara si Romania, sa sporeasca masurile de biosecuritate la ferme, piete si in comertul cu pasari, pentru a limita raspandirea gripei aviare.

11 noiembrie 2016 13:11
Modifică setările cookies