• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Mii de manifestanti cer sfarsitul monarhiei in Spania

Mii de manifestanti cer sfarsitul monarhiei in Spania

Peste 8.000 de manifestanti au defilat duminica in centrul Madridului pentru a cere formarea unei a III-a republici in Spania si pentru a denunta monarhia a carei imagine a fost patata de peste un an de scandaluri, intr-o tara aflata in criza.

Agitand mii de drapele republicane cu rosu, auriu si violet, manifestantii, majoritatea republicani convinsi de multa vreme, strigau "Spania, maine, va fi republicana" si "Bourbon, la treaba", la adresa regelui Spaniei Juan Carlos.
 
Ca in fiecare an, ei au fost convocati, sub sloganul "Jos regimul monarhic, pentru a III-a republica", pentru a marca aniversarea celei de-a II-a republici, proclamate la 14 aprilie 1931, si urmate de aproape 40 de ani de dictatura franchista dupa razboiul civil (1936-1939).
 
Slabit de problemele de sanatate repetate, regele Juan Carlos si-a vazut popularitatea scazand in ultimele luni, pe masura ce s-au succedat dezvaluirile privind ancheta pentru coruptie care il vizeaza pe ginerele sau, Iñaki Urdangarin, si a condus la punerea sub acuzare a fiicei sale mai mici, infanta Cristina, la 3 aprilie.
 
In urma cu un an, la 14 aprilie 2012, tara, afundata intr-o criza economica de amploare istorica si afectata de o rata a somajului record de 26 la suta, descoperea, socata, ca regele era plecat la vanatoare de elefanti in Botswana, unde a suferit o fractura de sold. Cu fata livida, Juan Carlos si-a prezentat scuze istorice tarii.
 

14 aprilie 2013 17:45
Modifică setările cookies