• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Preşedintele Consiliului European compară politicile Guvernului polonez cu planul Kremlinului

Preşedintele Consiliului European compară politicile Guvernului polonez cu ”planul Kremlinului”

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a criticat dur politica partidului de dreapta aflat la putere în ţara sa natală, determinând premierul să reacţioneze cu furie, relatează The Associated Press.

Tusk a acuzat Partidul Lege şi Dreptate (PiS) că izolează Polonia în Uniunea Europeană (UE), încalcă statul de drept şi independenţa justiţiei şi atacă sectorul organizaţiilor nonguvernamentale (ONG) şi presa liberă.
 
El a denunţat, de asemenea, o deteriorare a relaţiilor între Polonia şi Ucraina.
 
”Strategia PiS sau planul Kremlinului? Prea asemănătoare ca să dormi liniştit”, a scris duminică, pe Twitter, fostul premier polonez.
 
În replică, şefa Guvernului Beata Szydlo i-a reproşat că nu a făcut nimic pentru Polonia în calitate de preşedinte al Uniunii Europene.
 
Ea l-a acuzat că se foloseşte de această funcţie pentru a-şi ataca ţara.

20 noiembrie 2017 11:58
Modifică setările cookies