• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Vulcanul Fuego a început să erupă, în apropierea capitalei Guatemalei

Vulcanul Fuego a început să erupă, în apropierea capitalei Guatemalei

Vulcanul Fuego din Guatemala, cu o altitudine de 3.763 m, a erupt joi, aruncând în aer coloane de cenuşă, a anunţat protecţia civilă care a declarat alertă vulcanică portocalie în regiune, informează AFP, preluata de Agerpres.

Situat la 35 de kilometri de capitală, vulcanul Fuego a început să erupă miercuri seară, aruncând cenuşă până la 1.700 de metri deasupra craterului său, a precizat pentru jurnalişti David de Leon, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei naţionale de luptă împotriva catastrofelor naturale (Conred).
 
Conred a declanşat alertă portocalie ″în faţa creşterii activităţii vulcanului Fuego″⁣, care expulzează lavă până la o înălţime de 500 de metri deasupra craterului şi aruncă ″⁣particule fine″⁣ de cenuşă peste cel puţin opt sate învecinate, potrivit purtătorului de cuvânt.
 
Ca măsură preventivă, cursurile şcolare au fost suspendate în mai multe şcoli din regiune.
 
Vulcanul Fuego a provocat în septembrie 2012 evacuarea a aproximativ 10.000 de locuitori, iar de atunci au mai avut loc câteva erupţii.
 
În afară de Fuego, în Guatemala mai există doi alţi vulcani activi, Santiaguito (în vet) şi Pacaya (în sud), la 30 km de capitală.

2 februarie 2018 10:00
comentarii (0)