• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Vulcanul Kilauea din Hawaii a erupt din nou. Locuitorii insulei, în pericol din cauza gazelor toxice

Vulcanul Kilauea din Hawaii a erupt din nou. Locuitorii insulei, în pericol din cauza gazelor toxice

Vulcanul Kilauea din Hawaii a erupt din nou, după ce şi-a început activitatea în urmă cu trei săptămâni, iar locuitorii celei mai mari insule ale statului sunt în pericol din cauza gazelor toxice emanate, scrie News.ro.

Sute de oameni sunt afectaţi de dioxidul de sulf care este emanat prin fisurile apărute în pământ, după ce Kilauea a erupt în urmă cu 20 de zile.
 
Cea mai recentă erupţie a avut loc marţi, potrivit CNN care citează agenţia de apărare civilă a statului Hawaii.
 
„Lasă un gust metalic. Odată ce ne-am dat seama de ce se întâmplă, ne-am pus măşti”, a spus un locuitor.
Oficialii au împărţit măşti localnicilor pentru a-i ajuta să respire. Ei au fost avertizaţi că activitatea vulcanică va continua şi că vor putea avea loc alte erupţii.
 
Lava a ajuns în Oceanul Pacific, iar contactul cu apa a generat ceea ce specialiştii numesc „negura de lavă” - emisii de vapori de acid şi particule de sticlă vulcanică.
 
Rezidenţii „ar trebui să fie pregătiţi să părăsească zona din cauza revărsării lavei ori a gazelor”, a mai spus agenţia. În plus, există pericolul exploziei unei centrale electrice geotermale. Autorităţile au anunţat că încearcă să prevină acest lucru, iar până în prezent 10 din 11 puţuri ale centralei au fost răcite.
 
De la prima erupţie a vulcanului, râurile de lavă au înghiţit peste 40 de construcţii.
 
Kilauea, care a redevenit activ în 1983, este unul dintre cei cinci vulcani activi de pe Island of Hawai'i. Peste 2.000 de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele până în prezent.

23 mai 2018 09:43
Modifică setările cookies