Meredith a anunţat duminică faptul că familia Benioff a achiziţionat Time în nume personal, iar tranzacţia nu are legătură cu firma Salesforce.com Inc, unde Marc Benioff este preşedinte şi cofondator, scrie Agerpres.

Marc şi Lynne Benioff nu se vor implica în operaţiunile zilnice sau în deciziile jurnalistice, care vor continua să fie luate de actuala echipă de conducere a revistei, a anunţat compania.

Ca parte a tranzacţiei, Meredith va furniza timp îndelungat soţilor Benioff diverse servicii, cum ar fi marketing, realizarea de abonamente, achiziţia de hârtie şi print.

Meredith urmează să folosească câştigurile obţinute în urma tranzacţiei pentru a-şi reduce datoria, care ar urma să scadă cu un miliard de dolari în 2019.

La începutul acestui an, Meredith a anunţat că va plăti 2,8 miliarde de dolari în numerar, pentru preluarea grupului Time Inc, într-o tranzacţie sprijinită de fraţii miliardari Koch.

Meredith, care deţine titluri cum ar fi Family Circle, Better Homes & Gardens, va obţine acum şi controlul asupra revistelor People, Sports Illustrated şi Fortune.

Tranzacţia este un succes pentru Meredith, care a mai încercat şi în 2013 să cumpere Time. Entitatea combinată dintre brandurile Meredith şi Time va avea 135 de milioane de cititori.