Dacă va fi realizată, tranzacţia ar ajuta platforma americană de streaming să îşi diversifice şi mai mult producţia de conţinuturi originale pe o piaţă marcată de o competiţie acerbă, dominată de alte servicii de streaming online, a anunţat presa internaţională, citată de Agerpres.

Potenţiala achiziţie ar putea fi anunţată "în câteva săptămâni", a relatat cotidianul francez Les Echos pe site-ul său, săptămâna trecută. Netflix s-ar afla într-o poziţie "bine plasată" pentru a câştiga semnarea acestui contract, a precizat aceeaşi publicaţie, specializată în informaţii economice şi financiare.

Discuţiile avansează într-o direcţie bună, iar scopul celor două părţi este acela de a semna contractul de achiziţie până în vara acestui an, a precizat o sursă citată de Les Echos.

La începutul lunii februarie, reprezentanţii EuropaCorp au confirmat printr-un comunicat de presă că au iniţiat "discuţii cu diferiţi investitori financiari potenţiali şi/sau cu parteneri industriali cu scopul de a întări capacitatea financiară a companiei". Ei au precizat atunci că toate acele discuţii se aflau încă "într-un stadiu preliminar".

EuropaCorp, al cărei cofondator este renumitul cineast francez Luc Besson, înfiinţată în 1999, se confruntă cu o situaţie financiară dificilă, acumulând în ultimii ani datorii estimate la 285 de milioane de dolari.

Semieşecul de box office al filmului SF "Valerian and the City of a Thousand Planets", cel mai recent blockbuster regizat de Luc Besson, lansat în vara anului trecut, a reprezentat o nouă lovitură primită de compania franceză. De atunci, valoarea de piaţă a companiei EuropaCorp a scăzut cu 60% şi a atins un minim istoric în ianuarie 2018.

EuropaCorp a lansat numeroase filme de mare succes în trecut, cele mai cunoscute dintre ele fiind thrillerul SF "Lucy" din 2014 şi peliculele din seria de acţiune "Taken".

În mai puţin de 20 de ani, compania a produs peste 110 filme şi deţine un catalog alcătuit din peste 500 de producţii realizate în limbile franceză şi engleză, a anunţat revista franceză Capital pe site-ul ei.

EuropaCorp are în prezent o valoare de piaţă de 97 de milioane de dolari. Prin comparaţie, Netflix este un veritabil gigant, având o valoare de piaţă de 128 de miliarde de dolari.

Chiar dacă va achita şi datoriile EuropaCorp, Netflix ar putea plăti un preţ relativ mic pentru a achiziţiona o companie de producţie ce deţine un potenţial vast pe plan mondial, au comentat specialiştii de la Engadget, un site specializat în ştiri dedicate industriei tehnologiei.

Potenţiala achiziţie se înscrie, de asemenea, în strategia Netflix de a investi mai mult în producţia de filme originale, în contextul în care compania americană este implicată într-o luptă foarte strânsă cu concurenţii săi pentru a atrage un număr mai mare de abonaţi.

Anul trecut, reprezentanţii companiei Netflix au anunţat că vor cheltui peste 8 miliarde de dolari pe producţia de conţinuturi originale în 2018.

Dacă tranzacţia va fi finalizată, gigantul american al platformelor de streaming video va include în catalogul său celebrele francize cinematografice lansate de Luc Besson, un cineast care se bucură de un număr uriaş de admiratori pe plan internaţional.

De asemenea, potenţiala achiziţie va oferi companiei Netflix un control mai mare asupra operaţiunilor de producţie şi de distribuţie a filmelor realizate de EuropaCorp în anii care vor urma.