Serialul va fi scris si produs in Turcia si va prezenta povestea unui tanar care descopera ca are puteri speciale. Atunci cand fortele intunecate care ameninta sa distruga Istanbulul isi fac aparitia, el trebuie sa se alature unui grup de prieteni rebeli pentru a-si activa puterile si pentru a apara orasul si toata omenirea, informeaza Netflix.

Serialul este produs pentru Netflix de studioul din Istanbul O3 Medya, iar Onur Guvenatam este producator executiv. Serialul va extinde oferta larga de continut turcesc disponibil in prezent pe Netflix, incluzand seriale cu licenta precum ”Suleyman Magnificul/ Magnificent Century”, ”Dragoste Infinita/ Ezel si Lovebird”, care sunt deja urmarite de foarte multi abonati din toata lumea.

Platforma Netflix are peste 100 de milioane de abonati din peste 190 de tari, care vizioneaza zilnic peste 125 de milioane de ore de seriale si filme, inclusiv seriale originale, documentare si lungmetraje.

Recent, Netflix a lansat interfata de utilizare pentru Romania, impreuna cu subtitrari si dublaje in limba romana pentru mii de ore de seriale si filme, inclusiv pentru programele originale.