Circa 96% dintre virusii creati de hackeri au ca tinta sistemul Android, potrivit companiei americane FireEye, care a analizat, in perioada ianuarie-octombrie 2014, peste 7 milioane de aplicatii mobile destinate Android si Apple iOS.

Cele mai utilizate sunt softurile destinate furtului de date financiare, au constatat expertii in securitate cibernetica.

Natura open-source a Android permite hackerilor sa descopere codul din spatele unei aplicatii populare si sa recreeze o aplicatie aproape identica, dar cu un cod care infecteaza dispozitivul utilizatorului.

"Poti obtine integral codul, sa inserezi instructiuni suplimentare si sa creezi o aplicatie care pare originala, fara ca utilizatorul sa vada diferenta atunci cand o foloseste", a declarat Jason Steer, director pentru strategie in domeniul tehnologiei la FireEye.

Reprezentantii Google nu au putut fi contactati pentru comentarii.

Numarul softurilor rau-intentionate create pentru sistemul de operare al Google a crescut de la circa 240.000 in 2013 la peste 390.000 in primele trei trimestre din 2014.

Potrivit analizei FireEye, una dintre cele mai mari vulnerabilitati ale sistemului Android este felul in care aplicatiile mobile comunica informatiile serverelor. S-a constatat ca cea mai mare parte a comunicarii este necriptata, permitand hackerilor sa intercepteze si sa inoculeze un cod rau-voitor care poate infecta astfel utilizatorii finali.

Utilizatorii sunt expusi atacurilor informatice si prin intermediul publicitatii. Multe aplicatii folosesc soft-uri de publicitate ale unor terte parti pentru afisarea reclamelor, in vederea obtinerii de venituri. Steer explica insa ca astfel de colectari de date sunt deseori agresive, el avertizand ca uneori aceste date sunt comunicate intr-o maniera nesigura, expusa hackerilor.

Nu doar aplicatiile Android sunt vulnerabile, ci si dispozitivele care functioneaza cu sistemul iOS al Apple, considerat pana nu demult ca foarte sigur.

In trecut, hackerii puteau exploata doar vulnerabilitatile aparatelor cu sisteme iOS decodate, care permit utilizatorilor sa instaleze aplicatii care nu sunt distribuite prin intermediul AppStore al Apple.

Potrivit FireEye, hackerii sunt capabili in prezent sa creeze virusi care sa atace si aparatele cu sisteme iOS codate. Reprezentantii Apple nu au fost nici ei disponibili pentru comentarii.