Executivul comunitar precizeaza ca, miercuri, colegiul comisarilor a discutat o noua propunere privind eliminarea tarifelor de roaming si a cazut de acord ca nu ar trebui sa existe limite cu privire la perioada de timp care sa fie impuse consumatorilor ce isi utilizeaza dispozitivele mobile peste hotare in alt stat membru UE.

Noua propunere va avea la baza principiul rezidentei sau legaturilor stabile pe care consumatorii europeni le-ar putea avea cu alt stat membru UE.

"Propunerile de astazi asigura ca putem pune capat tarifelor de roaming incepand cu data de 14 iunie 2017 pentru toate persoanele care calatoresc periodic in UE, dar asigura ca toti operatorii au instrumente pentru a se proteja impotriva abuzurilor", a declarat comisarul european pentru economia digitala, Gunther Oettinger.

Noua propunere a Comisiei, care urmeaza insa sa fie negociata, permite operatorilor sa controleze modul de consum al abonatilor, pe baza mai multor criterii. De exemplu, sa verifice daca un consum in tara de rezidenta nu este insignifiant comparativ cu consumul din strainatate.

In cazul unor suspiciuni de abuz, operatorii vor trebui mai intai sa alerteze abonatul, ulterior putand sa ii impuna tarife de roaming de 4 eurocenti pe minut de apel vocal, un eurocent pentru un SMS si 0,85 eurocenti pentru un megabit de date. Prin fixarea acestor praguri, UE vrea sa evite situatiile de abuz, in special posibilitatea ca o persoana ca cumpere un card SIM intr-o tara in care tarifele sunt mai mici pentru a putea utiliza smartphone-ul pe intreaga perioada a anului intr-o alta tara.

Eliminarea tarifelor la roaming a fost un element de baza in eforturile UE de a crea o piata mai unificata in Europa, in special pentru serviciile de comunicatii. Propunerea Comisiei trebuie mai intai sa fie dezbatuta si aprobata de organismele de reglementare din tarile membre inainte de a fi adoptata.