Imprimanta 3D, deja comercializata pe piata, functioneaza pe principiul unei duze mobile, amplasate deasupra unei platforme. Aparatul primeste fisierul cu imaginea de la un calculator si construieste o replica fizica a acesteia. Plasticul este directionat de imprimanta prin duza, la baza careia se topeste pentru a putea realiza mulajul obiectului, adaugand strat peste strat.

Stiloul 3Doodler functioneaza in acelasi fel, doar ca va avea o precizie mai mica, fiind manevrat de mana omului. Este un concept oarecum masiv pentru un instrument de scris, mai ales ca trebuie sa incorporeze si rezervorul pentru plastic.

Cu ajutorul sau, insa, oamenii vor putea efectiv sa deseneze in aer, creand materie din nimic.

3Doodler se afla deocamdata in faza de proiect pe site-ul de cofinantare online Kickstarter. Compania care se afla in spatele acestei idei, WobbleWorks, a strans deja 700.000 de dolari.

Pe pagina Kickstarter a produsului se pot vizualiza o serie de creatii facute cu stiloul tridimensional, de la macheta Turnului Eiffel, pana la replici de animale si bijuterii.