John Sculley a condus Apple in anii '80, perioada in care compania s-a dezvoltat puternic, insa este cunoscut mai putin pentru rezultatele obtinute si mai mult pentru divergentele cu cofondatorul Apple Steve Jobs.

Jobs a fost concediat de board, din cauza dezacordurilor privind strategia companiei, insa a revenit ulterior la Apple, unde a lansat iPod, mai multe computere Mac si iPhone, produs care a adus compania printre cele mai valoroase din lume. Jobs a murit in 2011.

Fostul director general al Apple a refuzat sa comenteze pentru The Globe and Mail posibila achizitie, dar a afirmat ca este de mult timp fan si utilizator BlackBerry.

BlackBerry a dominat in urma cu mai multi ani piata smartphone, insa a ajuns in situatia de a fi scoasa la vanzare dupa ce a pierdut puternic cota de piata in fata Apple si rivalilor care folosesc sistemul de operare Android al Google.

BlackBerry a incheiat in luna septembrie un acord preliminar de preluare in valoare de 4,7 miliarde de dolari, cu un consortiu de investitori canadieni condus de grupul de asigurari Fairfax Financial Holdings, unul dintre cei mai mari actionari ai producatorului de smartphone-uri.

Compania negociaza si cu Google, SAP si Cisco Systems, au declarat, anterior, surse apropiate situatiei pentru Reuters. Cofondatorii BlackBerry Mike Lazaridis si Douglas Fregin analizeaza, de asemenea, o oferta pentru companie, iar grupul chinez Lenovo se pregateste pentru o posibila preluare a producatorului canadian, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.