Presedintele a precizat at ca a avut loc o scurta sedinta CSAT pentru clarificarea a doua probleme.

”Una era legata de prezenta unor aeronave de lupta ale statelor membre NATO pe teritoriul Romaniei, prin rotatie, nu toate deodata, care fac parte din sistemul integrat de aparare al NATO si care, alaturi de aeronavele romanesti, sa asigure politia aeriana", a mentionat seful statului.

Presedintele a precizat ca acest lucru inseamna ca, dincolo de avioanele de lupta, pe teritoriul Romaniei vor putea stationa si 200 de militari, piloti, mecanici de intretinere a aeronavelor, care sa asigure functionarea acestor aeronave ale aliatilor din NATO, pentru asigurarea politiei aeriene in spatiul de responsabilitate al Romanei.

A fost adoptata aceasta hotarare, vom comunica la NATO aprobarea noastra pentru prezenta aeronavelor de lupta ale NATO pe aeroporturile din Romania si in spatiul aerian romanesc", a mentionat Basescu.

Al doilea punct al sedintei CSAT a fost, potrivit presedintelui, legat de posibila participare ca stat coordonator in proiectul fondului NATO de sprijin pentru Ucraina, in domeniul cibernetic.

Romania este pregatita sa isi asume unul din cele patru programe ale NATO, in calitate de natiune lider, si programul pe care dorim sa ni-l asumam este legat de apararea cibernetica a Ucrainei”, a spus Traian Basescu, precizand ca si aceasta decizie a fost adoptata in CSAT.