Cancelarul austriac s-a pronuntat pe tema raportului CE in discutia avuta, miercuri seara, la Viena, cu premierul Victor Ponta. "Raportul arata ca Romania a facut progrese in combaterea coruptiei si in problematica statului de drept, dar mai trebuie parcurs un drum si sunt necesare mai departe eforturi in ceea ce priveste reforma", a spus Faymann, potrivit Mediafax.

Cei doi oficiali au analizat si stadiul negocierilor pentru noul cadru financiar multianual al UE 2014-2020 si au sustinut importanta unui acord la urmatorul Consiliu European din februarie, care sa tina cont de necesitatea reducerii decalejelor de dezvoltare intre statele membre si sa asigure cresterea economica si crearea de noi locuri de munca la nivelul intregii Uniuni.

Ponta a multumit cancelarului austriac pentru sprijinul in ceea ce priveste aderarea Romaniei la Schengen si si-a exprimat dorinta in ceea ce priveste mentinerea la un nivel ridicat a interesului companiilor si bancilor austriece in economia romaneasca.