“Cred că principala preocupare ar fi aceea de a cheltui, în primul rând, banii care sunt gratuiţi, banii oferiţi de Uniunea Europeană prin proiecte. Eu aş merge pentru o accelerare mai rapidă a cheltuirii banilor europeni şi a vorbi despre aceste parteneriate public-private pentru care statul va plăti, cetăţenii vor plăti, după ce ne vom cheltui alocaţia pe care o avem. Avem miliarde de euro care aşteaptă la Bruxelles”, a declarat vineri Corina Creţu, potrivit News.ro.

Comisarul european a amintit faptul că a avertizat că România va fi sancţionată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europeane din cauza depozitelor de deşeuri, iar acest lucru s-a întâmplat joi.

Din păcate, după cum vedeţi, ceea ce am avertizat că România va fi sancţionată de Curtea Europeană de Justiţie s-a întâmplat ieri. Eu am vorbit acest lucru cu dânsa de un an de zile, dar singura condiţionalitate care nu a fost îndeplinită aceea în domeniul mediului şi depozitării deşeurilor. Nu văd nici progrese spectaculoase şi acest lucru mă doare pentru că, într-adevăr, eu sunt comisar european responsabil pentru 28 de state membre. Este normal, nu e nimic anormal, să îmi pese puţin mai mult de România, este ţara din care provin şi este una dintre cele mai sărace ţări”, a mai spus Corina Creţu.