"După deja aproape un an şi jumătate de guvernare PSD, cu această fază extrem de discutabilă a creşterilor salariale aşa-zise, nu vedem, însă, nici drumuri, nici autostrăzi, nici şcoli, nici spitale, nimic. Pe de altă parte, lumea se întreabă totuşi de unde vin aceşti bani pentru anumite creşteri care s-au realizat şi, dacă ne uităm cu atenţie, povestea este una tristă, PSD, în fapt, amanetează viitorul ţării, creşte salarii şi pensii şi neglijează investiţii importante şi în infrastructură şi investiţii necesare dezvoltării, în general", a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că PSD este incapabil să ţină ordine în finanţele publice.

"Din punct de vedere fiscal-bugetar, bugetul naţional este supus unei presiuni imense. Pe fondul creşterii cheltuielilor totale cu peste 22 de procente, atât este creşterea faţă de anul trecut, această presiune trebuia atenuată printr-un efort consistent, vizibil de creştere a veniturilor, deci de creştere a încasărilor, ori aici lucrurile nu s-au întâmplat deloc aşa. Din contră, execuţia bugetară arată că la niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului (...) prezentat tot de Guvern. Nici măcar propriul program nu şi l-au îndeplinit. Acest lucru arată ceva trist: PSD este incapabil să ţină ordine în finanţele publice, iar după trei prim-miniştri şi tot atâţia şefi la ANAF cel mai vizibil efect este incertitudinea, lipsa de predictibilitate, în ansamblu, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român", a susţinut şeful statului.

Preşedintele Iohannis a arătat că datele privind execuţia bugetară din primul trimestru al anului au fost publicate, luni, cu întârziere.

Şeful statului a făcut o serie de aprecieri generale, context în care a constatat că programul de guvernare al PSD "de la bun început s-a aflat pe contrasensul unei logici economice elementare".

"După cum se cunoaşte, PSD a propus românilor, pe de-o parte, scăderea taxelor şi impozitelor - o acţiune începută acum doi ani cu scăderea TVA, pe de altă parte, au propus o creştere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pentru pensii, pentru drumuri au spus ei, pentru autostrăzi au spus ei, pentru şcoli au spus ei. Pentru economişti sau pentru cei interesaţi această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică care a fost propusă de PSD. Scăderea impozitelor, creşterea salariilor şi realizarea tuturor celorlalte lucruri este o ecuaţie care cu greu poate fi dusă la bun sfârşit şi într-adevăr trebuie să vedem un pic cât va ţine această iluzie creată de PSD", a afirmat Iohannis.

El a reiterat că în privinţa creşterilor salariale PSD a reuşit o "contraperformanţă rară", în sensul că şi cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulţumiţi.

"S-a promis o creştere de 25% a salariilor bugetarilor, dar ea a rămas pe hârtie fiindcă printr-o inginerie contabilă au fost trecute cheltuielile de CAS de la angajator, partea care revine angajatorului, la salariat şi astfel s-a anulat practic această creştere", a adăugat şeful statului.

Iohannis: PSD nu reuşeşte în niciun chip să transforme creşterea economică în creşterea veniturilor

"Per ansamblu, o evoluţie total nesatisfăcătoare a finanţelor publice. Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi şi, în acest context, este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a atras atenţia că România se află în procedura privind deviaţia semnificativă a deficitului bugetar.

"Aici ar fi bine ca Guvernul PSD să nu uite că România face în continuare obiectul procedurii europene privind deviaţia semnificativă a deficitului. Şi dacă nu se corectează atunci acest lucru, se va agrava. Doar că nu se vede nicio intenţie şi nicio măsură corectivă. Îi invit să-şi revină, pe guvernanţii PSD", a spus Iohannis.

El a susţinut că guvernarea PSD nu reuşeşte "în niciun chip să transforme creşterea economică în creşterea veniturilor".

Şeful statului a dat exemplul anului 2017 când s-a înregistrat o creştere de peste 7%, însă a subliniat că veniturile nu au crescut în proporţie cu economia, ci, dimpotrivă, acestea au fost cu 3 miliarde mai mici decât programul propriu al PSD. De asemenea, el a indicat că pe primul trimestru al anului 2018 veniturile totale sunt cu aproape 5% sub programul bugetar trimestrial, adică sunt sub valoarea programată de Guvern.

"Aici apar noi şi noi veşti proaste. Veniturile fiscale, acestea ar fi trebuit să crească pe măsură ce a crescut economia, dar nu, ele nu numai că nu au atins cota programată şi aici s-a ratat ţinta programată cu 5%, nu, sunt mai mici decât cele din trimestrul I 2017. Şi aici avem o nouă contraperformanţă a PSD-ului: de la momentul crizei economice din ultimii nouă ani este prima dată când veniturile fiscale au scăzut faţă de anul anterior", a menţionat preşedintele Iohannis.

El a precizat şi că veniturile din impozitul pe profit au scăzut faţă de trimestrul I al anului trecut.

"Această chestiune este la fel de gravă, este o reflectare a faptului că, într-adevăr, economia duduie, dar la bugetul statului duduie numai cheltuielile, veniturile - pauză", a arătat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a adăugat şi că în ceea ce priveşte veniturile din TVA, care trebuiau să fie, în opinia sa, "pilonul de bază al bugetului", nerealizarea faţă de programul de guvernare este de 9%.

El a adăugat că veniturile din accize reflectă, probabil, "cel mai fidel degringolada din finanţele publice gestionate de PSD".

"Cu toate că au crescut preţurile, cu toate că s-a reintrodus acciza pe carburant, chestiune care, apropo, nu a fost prevăzută în acel valoros program de guvernare, şi totuşi colectarea de către ANAF se află la 12% sub program. Aceasta este performanţa PSD-ului. Cu toate că românii plătesc preţuri mai mari pentru aproape tot, statul nu colectează veniturile cuvenite, nu realizează nici şcoli, nici autostrăzi, nici spitale", a spus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a subliniat că fondurile europene sunt un nou "eşec" al PSD.

"Pe partea de venituri suntem cu 37% sub valoarea programată. La cheltuieli suntem la 43% sub valoarea programată. Este totuşi mult sub ce s-a programat. Este inadmisibil ca aceste fonduri europene să nu facă parte din priorităţile guvernului, dar ce să ne mirăm, PSD are tot felul de priorităţi: lupta cu BNR, lupta cu investitorii, cu multinaţionalele, numai cu fondurile europene nu prea se luptă, că dacă s-ar lupta în interesul românilor ar trage banii şi ar realiza investiţii, măcar de acolo dacă din fonduri proprii nu reuşesc să facă acest lucru", a arătat şeful statului.