Presedintele Traian Basescu a comunicat Executivului ca va respinge Legea proiectului de buget si va sesiza Curtea Constitutionala. Rugamintea Guvernului a fost ca procedura sa fie derulata intr-un termen rezonabil, dar presedintele nu a spus "nici da, nici nu", a declarat premierul Ponta.

Premierul a aratat totodata ca Basescu a reconfirmat ca nu va semna memorandumul FMI.

Potrivit acestuia, "presedintele vrea sa sicaneze foarte mult". 

"Pozitia presedintelui a fost extrem de inflexibila", a spus Ponta.  El a precizat ca l-a intrebat pe seful statului daca o acciza poate fi atacata la CC, iar Traian Basescu i-a raspuns: "Nu, gasim altceva".

Reactia presedintelui Basescu

Traian Basescu a declarat insa ca a urmarit declaratia premierului de dupa intalnirea de la Cotroceni, precizand ca Victor Ponta nu a inteles, de fapt, ca la intalnirea cu seful statului nu s-a discutat despre buget, ci despre acciza la carburant.

"Am fost de acord cu aceasta intalnire cu speranta ca putem discuta despre cresterea accizei la carburant, pe care eu o consider daunatoare", a spus Basescu. 

"Parerea mea este ca, urmarind declaratia premierului, acesta nu a inteles ce am discutat, el a inteles ca am vorbit despre buget", a spus Basescu. 

"Eu nu contest dreptul Guvernului de a face Bugetul, dreptul Parlamentului de a-l aproba", a explicat Traian  Basescu. Presedintele a mai spus ca nici cei din majoritate nu trebuie sa puna sub semnul intrebarii dreptul sau de a retrimite o lege la Parlament.

Premierul Ponta: "Cat timp presedintele Romaniei refuza sa semneze documentele, acordul cu FMI e suspendat".

Premierul Victor Ponta a declarat din nou, marti, ca atata timp cat presedintele Traian Basescu va refuza sa semneze documentele, acordul cu FMI este suspendat. Prim-ministrul a mai spus ca, urmare a deciziei lui Traian Basescu de a nu semna Memorandumul cu FMI, institutia financiara a anuntat anularea board-ului sau din decembrie.

Intrebat cand va fi convocat urmatorul board si in baza carui document se va face, Ponta a precizat: "Se face pe acest document, numai in masura in care presedintele il va semna".  "Nu poate exista un alt document din moment ce noi votam bugetul azi", a subliniat Ponta. 

El a precizat ca Guvernul nu va renegocia cu FMI.  "Noi am discutat foarte serios cu cei de la FMI si Comisia Europeana. Am negociat doua saptamani, rezultatul este cel pe care il stiti. De ce sa renegociem?", a spus Ponta.

Ponta: “Bugetul se voteaza in conditiile negociate cu FMI. Sa fim rationali si sa nu intram in panica”. Premierul il acuza pe presedinte de “santaj”

Premierul Victor Ponta a declarat, marti, inaintea sedintei plenului reunit al Parlamentului in care se dezbate proiectul de buget pe 2014, ca bugetul se voteaza "in conditiile negociate cu FMI si CE".

"Vreau sa fim totusi rationali si sa nu intram in panica. Bugetul se voteaza, intra acum, in discutia Parlamentului, in conditiile negociate de noi cu FMI si CE. Adica ne tinem de cuvant si asa e normal si se va vota in toate datele sale negociate de Guvern cu institutiile internationale", a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a precizat ca, dupa ce va fi votat de Parlament, bugetul pe 2014 va pleca la presedintele Traian Basescu, pentru promulgare.

"O sa vedem daca pentru prima data in 24 de ani presedintele nu va promulga bugetul, nu vreau sa anticipez", a spus Ponta.

El a subliniat ca Guvernul are capacitatea de a tine lucrurile in mana din punct de vedere financiar si bugetar. "O sa trecem si peste aceasta criza", a adaugat Ponta.

Premierul a precizat, raspunzand unei intrebari, ca articolul care prevede ca incasarile din accize se constituie ca venituri la stat si vor merge la autostrazi va ramane in proiectul de buget.

"Sigur ca da, e prevazut foarte clar, bugetul Departamentului pentru marile proiecte in care intra CNADNR. Azi la ora 12.00, in fata grupurilor USL, dupa care voi merge si la celelalte grupuri, daca doresc, voi prezenta strategia de investitii pentru autostrazi - ce avem acum in lucru si ce incepem in 2014", a spus Ponta.

Romania pierde 150 de milioane de lei pe luna ca urmare a acestei "suparari" a lui Basescu

Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca Romania pierde 150 de milioane de lei pe luna ca urmare a faptului ca presedintele Traian Basescu refuza sa semneze Memorandumul cu FMI, banii reprezentand cei 10% in plus pentru cofinantare de la UE.

"Singurul efect direct pe care il avem este pierderea acelui top-up, acel 10% in plus pe care il primim ca si cofinantare de la UE. Practic, e vorba de 1,7 miliarde de lei pe an, deci 150 de milioane lei pe luna, deci 30-35 de milioane de Euro pe care ii piedem in fiecare luna de la Comisia Europeana, pentru ca in loc de 95% cofinantare primim doar 85%. Deci, daca vreti, primul calcul al acestei suparari a presedintelui - 150 milioane de lei pe luna pe care ii pierdem de la Comisia Europeana", a spus Ponta.

Premierul a precizat ca se va vedea in zilele urmatoare daca sunt probleme pe cursul de schimb sau pe dobanzile pe care le plateste statul roman.

Ponta a spus ca memorandumul nu poate fi trimis la FMI, pentru ca e vorba de un acord international si, conform Constitutiei, acordurile internationale trebuie semnate si de presedinte.

"Dupa cum stiti foarte bine, FMI a anuntat ca si-a anulat sedinta board-ului din luna decembrie in care trebuia sa aprobe noua scrisoare de intentie si memorandumul. La un moment dat, dupa ce presedintele accepta ideea ca trebuie sa facem o comisie de ancheta, probabil ca o sa semneze", a mai spus Ponta.

Ponta il acuza pe Basescu de "santaj" la adresa Guvernului si a Parlamentului

Premierul Victor Ponta a sustinut, marti, ca presedintele Traian Basescu vrea sa santajeze Parlamentul si Guvernul pentru a nu se mai face Comisia de ancheta in cazul achizitiei terenului din Calarasi, acesta fiind motivul pentru care a refuzat sa semneze Memorandumul cu FMI.

"Pentru mine lucrurile sunt foarte clare: presedintele practic vrea sa santajeze Parlamentul si Guvernul ca sa nu mai facem Comisia privind terenurile de la Calarasi. E un mod extrem de individualist si egoist de a face politica si de a-ti folosi functia", a spus Ponta.

El a subliniat ca, personal, nu este de acord cu renuntarea la infiintarea acestei comisii.

"Daca conducerea Parlamentului va considera ca e util sa cedeze la acest santaj, eu unul nu sunt de parere ca putem accepta ideea sa nu mai facem Comisia cu terenurile domnului Basescu ca sa promulge bugetul. Cred ca sunt lucruri total diferite", a spus Ponta.

Premierul a mentionat ca, in opinia sa, acest mod de a-ti folosi functia pentru un interes personal este "probabil cel mai urat lucru facut de domnul Basescu in functia de presedinte".

Intrebat cum explica faptul ca presedintele Traian Basescu refuza sa semneze Memorandumul cu FMI, insa a semnat scrisoarea de intentie cu FMI, Ponta a precizat ca Basescu a semnat nu doar scrisoarea, dar a semnat toate celelalte documente pana acum.