“Închiderea magazinului a reprezentat o decizie de business, pe care am agreat-o împreună cu partenerul nostru, Liberty Center, după o atentă radiografie a pieței, înțelegând că preferințele și exigențele consumatorilor noștri au sporit”, a anunțat retailerul.

Compania a precizat că fiecărui angajat i s-a oferit posibilitatea de a alege noi puncte de lucru în care ar dori să activeze – magazin, sediu sau depozit - luând în calcul criterii precum proximitatea față de casă sau traseul până la muncă, pentru cei din afara Bucureștiului.

În paralel, planurile de expansiune ale grupului continuă să rămână o prioritate pentru noi. Până în prezent au fost deschise 11 supermarketuri noi, iar S2 va sta sub semnul extinderii magazinelor de proximitate, menținând același ritm al expansiunii ca cel din 2017. De asemenea, S2 va fi marcat și de deschiderea de noi magazine de tip hipermarket, primul fiind hipermarketul Carrefour Roman, în luna noiembrie, care se va afla în interiorul centrului comercial Roman Center Value”, a mai precizat retailerul.

La începutul anului, Carreforur a închis supermarketul din galeria Vitantis Shopping Center, odată cu restructurarea spațiului comercial.

În România, grupul Carrefour detine 321 magazine din țară, precum și portalul online www.carrefour.ro. De asemenea, prin platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, Carrefour le oferă clienților din Iași, Cluj, Constanța și București posibilitatea de a face cumpărături din peste 50.000 de produse la preț de hipermarket, livrate în 90 de minute.

Prin intermediul Gurmandio, clienții din Botoşani, Brăila, Buzău, Focşani, Galaţi, Iași, Suceava, Piatra-Neamț, Târgu Jiu şi Ploieşti pot comanda o varietate mare de preparate, atât din secțiunea de gastronomie a Carrefour, cât și de la restaurantele locale, livrare gratuită și multiple metode de plată (cash, card, tichete de masă).