"Piata de electronice a insumat 87 de milioane de euro in T2 2016, cu o crestere de peste 30% fata de acelasi trimestru al anului 2015. Cea mai mare categorie a sectorului - televizoarele cu ecran plat - a crescut cu aproape 34%, inregistrand vanzari de 76 de milioane de euro. Boxele portabile au avut o performanta buna, in timp ce DVD playerele si sistemele de navigatie au continuat sa scada. In T2 2016, piata foto a inregistrat o valoare de 5 milioane de euro, cu o scadere de 18% fata de T1 2016”, mentioneaza sursa citata.

Potrivit studiului GfK Temax, electrocasnicele mari au crescut cu aproape 31% in al doilea trimestru al 2016, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Aparatele frigorifice au crescut cu mai mult de 25%.

"Piata de electrocasnice mici a insumat 36 de milioane de euro in T2 2016, cu 23% mai mult comparativ cu T2 2015. Toate sectoarele au urmat un trend ascendent. Inca o data, vanzarile aparatelor de coafat au contribuit la performanta segmentului de ingrijire personala. Aparatele pentru prepararea alimentelor, dar si aspiratoarele - cele mai mari categorii ale pietei - au inregistrat si ele cresteri mari”, se mai spune in document.

Valoarea pietei de IT s-a restrans, insa, in T2 2016 cu aproape 14%, pana la valoarea de 85 de milioane de euro. Segmentul cu cea mai mare scadere este cel al tabletelor (-17%), urmat de calculatoarele portabile (-16,5%). Camerele web, mouse-urile si tastaturile sunt singurele categorii pe un trend crescator.

Vanzarile de smartphone-uri, cea mai mare categorie a pietei telecom, au continuat tendinta ascendenta, cu o crestere de doua cifre in cel de-al doilea trimestru. Piata de telecom a crescut cu 19% comparativ cu T2 2016. Telefoanele mobile si phablet-urile au scazut. Fata de T2 2015, castile au raportat o crestere de 28%.

"In T2 2016, piata de imprimante, multifunctionale si consumabile a crescut cu mai mult de 7% comparativ cu T2 2015. Echipamentele de printare au urmat un trend pozitiv, in special datorita performantei multifunctionalelor. Usoare cresteri au fost resimtite si in segmentele de tonere si cartuse cu cerneala, datorita produselor compatibile", precizeaza studiul GfK Temax.