"Masura a fost adoptata de Ministerul de Finante Publice in acest an, in contextul binecunoscut al controalelor ANAF. Mai exact, atunci cand inspectorii fiscali gaseau in casele de marcat diferente de bani nefiscalizati. Intreaga piata era nemultumita de inchiderea firmelor, asa ca, la cerere, am optat pentru aceasta solutie. Foarte important este faptul ca nu a fost o masura luata pentru a mari incasarile la buget, ci pentru a rezolva o problema punctuala (...). Am organizat o noua consultare, la sfarsitul saptamanii trecute, si am incercat sa gasim impreuna solutii alternative care sa lucreze in beneficiul ambelor parti. Concluzia intalnirii a fost aceea de a renunta la taxa, am decis sa renuntam definitiv la aceasta masura", a precizat Teodorovici, citat de Agerpres.

In context, el a mentionat ca "nu exista taxe suplimentare", iar cele existente "nu au fost majorate".

"Se tot induce in eroare opinia publica cu un astfel de mesaj. Daca vorbim de ipocrizie sau de aroganta, ar trebui sa ne gandim la perioada in care dumneavoastra ati taiat cu buna stiinta veniturile romanilor, ati crescut taxe si impozite. Inca o data, repet, este o masura pe care piata, impreuna cu noi, am discutat-o la introducerea acesteia si v-am explicat care au fost motivele pentru care acest lucru s-a intamplat in Ordonanta 8/2015. In discutia de saptamana trecuta, intr-un mod deschis si democratic, am discutat si am ajuns impreuna la aceeasi concluzie: de a elimina aceasta prevedere din textul ordonantei. Si rugamintea ar fi ca, pe viitor, sa-mi puteti transmite daca aveti cumva o propunere de imbunatatire a cadrului legislativ in ceea ce priveste piata din Romania", este replica ministrului Teodorovici la criticile aduse de deputatul liberal Andreea Paul.

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a fost invitat luni, la Parlament, pentru a raspunde unor intrebari referitoare la Ordonanta 8 privind impozitarea bacsisului.

PNL cere demisia ministrului si restituirea sumelor incasate din impozitarea bacsisului

Deputata PNL Andreea Paul a cerut, luni, demisia ministrului Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, si restituirea sumelor din impozitarea bacsisului.

"Tupeu si aroganta - asa as defini interventia de astazi a ministrului de Finante, Teodorovici, din Parlamentul Romaniei. Sa vii in fata parlamentarilor si sa dai vina pentru propria ta greseala pe opozitie si pe HoReCa mi se pare tupeu si aroganta. Nu uitati ca ati introdus 40 de taxe noi si de impozite majorate, ati venit cu un nou proiect de Cod fiscal si de procedura fiscala. Am crezut ca v-ati facut bine temele, dar nici de data asta nu ati lucrat cum trebuie. Am crezut ca nu veniti cu modificarea modificarii Codului fiscal si, iata-va din nou aici, scuzandu-va si acuzandu-va in fiecare secunda. PNL cere demisia ministrului Teodorovici si restituirea sumelor din impozitarea bacsisului, integral", a spus Paul, in plenul Camerei Deputatilor.

Ea a adaugat ca introducerea si retragerea impozitului pe bacsis reprezinta dovada guvernului "fara busola, ametit si incompetent".

"Sa nu urmaresti marii evazionisti, dar sa gonesti dupa micul bacsis este semnalul clar al complicitatii sigure a unui guvern, cum este PSD, cu frauda si coruptia. Sa nu uitam ca insusi modul in care s-a aplicat aceasta noua impunere fiscala de catre PSD a deschis o fereastra fenomenala pentru albirea banilor murdari (...) Retragerea impozitului pe bacsis opreste o serie de aberatii functionale, care starneau hohote de plans agentilor economici torturati de haosul fiscal si hohote de ras spectatorilor la circul fiscal al PSD", a mentionat Andreea Paul.

Deputata PNL a apreciat ca "este groaznic" modul in care premierul si ministrul de Finante au inteles sa foloseasca Codul fiscal ca pe un instrument politic, de amortizare a socurilor de imagine ale PSD.