Legea privind combaterea risipei alimentare primise din partea comisiei de specialitate un raport de respingere, insa acesta nu a intrunit votul necesar adoptarii, astfel ca Senatul a aprobat propunerea de lege, in forma initiatorului, cu 60 de voturi pentru, 38 de voturi impotriva si o abtinere, potrivit Agerpres.  

Articolul 1 al initiativei legislative interzice tuturor agentilor economici, care desfasoara activitati de comert cu produse alimentare, aruncarea acestora la expirarea termenului de folosinta.  

"Agentii economici care opereaza spatii comerciale cu suprafata de peste 400 metri patrati, cu destinatia vanzare de produse alimentare, vor incheia un contract cu o organizatie umanitara inregistrata legal sau cu o asociatie de protectia animalelor, dupa caz, in vederea donarii produselor alimentare aflate aproape de data expirarii, intr-un termen rezonabil astfel incat acestea sa poata fi utilizate", stipuleaza articolul 2 al propunerii legislative.  

Nerespectarea prevederilor articolelor 1 si 2 se sanctioneaza cu amenda de 15.000 lei.  

Initiatorul precizeaza ca, la nivelul Uniunii Europene, risipa alimentara este estimata la 90 de milioane de tone pe an, adica "in jur de 180 de kg pentru fiecare locuitor".  

"Romania risipeste anual 5 milioane de tone de alimente! Pentru reducerea acestui fenomen cu caracter economic si social nociv este necesara mobilizarea intregii societati prin constientizare, preventie si educatie, cat si prin norme legislative. (...) De multe ori, o politica restrictiva a marilor lanturi comerciale duce la imposibilitatea producatorilor de a vinde marfa, deci la risipa. (...) Incurajarea donarii de alimente, prin legislatie, de catre magazinele alimentare este una dintre metodele care poate diminua acest fenomen", sustine Vasiliev.  

Legea are un caracter ordinar, iar Senatul a adoptat-o in calitate de prima Camera sesizata.