Potrivit companiei, de acum înainte vor avea prioritate conţinuturile distribuite de familiile şi de prietenii internauţilor, în detrimentul companiilor şi altor pagini, informează AFP, preluată de Agerpres.

Aceasta este cea mai importantă modificare a strategiei de prezentare a conţinuturilor ce a fost operată în ultimii ani de reţeaua de socializare, care doreşte să pună accentul pe bunăstarea şi binele internauţilor.

Modul în care Facebook va structura publicarea de conţinuturi în următoarele săptămâni, promovând cu prioritate fotografiile, videoclipurile şi mesajele publicate de cei apropiaţi, va permite favorizarea interacţiunilor şi a relaţiilor personale dintre utilizatori, a explicat pentru AFP John Hegeman, coordonatorul departamentului News Feed din cadrul companiei americane.

"Este o mare schimbare. Oamenii vor petrece mai puţin timp pe Facebook, dar acest lucru ne convine, pentru că acest detaliu va face ca timpul petrecut de ei aici să devină mai preţios şi, în definitiv, acest aspect va fi benefic pentru activitatea noastră", a declarat el.

Facebook estimează, de exemplu, că o fotografie de familie are o valoare mai mare pentru un utilizator decât un clip al unei vedete sau reclama unui brand de îmbrăcăminte.

"Credem că interacţiunea între persoane este mai importantă decât consumarea pasivă de conţinuturi", a spus John Hegeman, adăugând că noua strategie reprezintă "una dintre cele mai importante actualizări" operate vreodată de compania Facebook.

Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a spus că pentru el este o prioritate reunirea în viaţa reală a persoanelor care folosesc această reţea de socializare.

"Atunci când vom implementa acest lucru, veţi vedea mai puţine conţinuturi publice precum reclame ale unor companii, mărci şi trusturi mass-media", a scris Mark Zuckerberg într-un mesaj publicat joi pe contul lui de Facebook.

"Facebook a fost construit pentru a-i apropia pe oameni. Această actualizare trebuie să contribuie la îmbunătăţirea acestui proces", a adăugat John Hegeman.

El a citat mai multe studii care au arătat că interacţiunile cu persoanele apropiate favorizează starea de bine a internauţilor mai mult decât o fac, de exemplu, lectura unor articole de presă.

Facebook, la fel ca Twitter, a fost criticată recent că a permis dezvoltarea pe site-ul său a informaţiilor false, după modelul conţinuturilor publicate de internauţii ruşi în timpul campaniei prezidenţiale americane în 2016.

Mark Zuckerberg, cu ocazia rezoluţiilor sale pentru 2018, a promis că va "repara" aceste "erori". "Una dintre marile noastre priorităţi din 2018 este de a ne asigura că timpul petrecut pe Facebook va fi un timp bine cheltuit", a adăugat Mark Zuckerberg în mesajul pe care l-a publicat joi.