"Accesarea ilegala, de sarbatori, a retelei companiei Target pare sa faca parte dintr-o ampla campanie internationala a hackerilor, care vizeaza grupuri de retail", arata un raport oficial elaborat de anchetatori federali si din mediul privat. 

Conform unor surse din cadrul investigatiei, hackerii scriau partial in limba rusa, indiciu care sugereaza ca acestia ar proveni din spatiul fost sovietic. 

Cotidianul USA Today scria marti ca atentia autoritatilor americane se indreapta spre hackeri din Romania.

Hackerii au accesat sistemul caselor de marcat ale retelei americane de hypermarketuri Target, cu ocazia Zilei Recunostintei, furand datele cardurilor a 110 de milioane de clienti, au stabilit autoritatile americane. Target a confirmat ca o grupare infractionala a accesat informatiile clientilor pe 27 noiembrie, inainte de Ziua Recunostintei, in cea mai intensa perioada de cumparaturi a anului. Hackerii au mentinut accesul la datele bancare pana pe 15 decembrie.

Agentia Reuters a relatat ca si grupul de retail Neiman Marcus a fost victima unor atacuri pentru sustragerea datelor clientilor.