Pana acum, acest internet nu era interesant pentru noi, dar o romanca a avut o idee geniala acum 15 ani. Sa invete calculatoarele sa vorbeasca intre ele si le-a creat un limbaj pentru asta. Va facem cunostinta cu cea mai desteapta femeie pe care am intalnit-o in Silicon Valley. Daniela Florescu si viziunea ei despre internet.

O zi prietenoasa de primavara in... ianuarie. Suntem in curtea muzeului de arta Cantor. O particica a celei mai cunoscute, respectate, avute, universitati din lume: Stanford. Si stam de vorba cu o femeie care traieste o viata demna de un scenariu de film.

Daniela Florescu: "Am plecat din Romania intr-o saptamana, nici nu am avut rabdare sa imi fac bagajele, am stat in Franta 10 ani si am plecat in America in 3 zile, fara sa ma gandesc prea mult."

Dincolo de modestie si curaj, Daniela Florescu este absolventa eminenta de informatica la Bucuresti, apoi doctorand la Paris. Nu priveste inapoi si vine acasa doar in vacante rare. Ajunsa in inima inovatiei, profeseaza la Stanford in timp ce programeaza cu o mica armata de ingineri viitorul cautarii prin bazele de date. Si se mai ocupa si cu lansarea cate unei companii.

Daniela: "Am trecut prin doua startupuri la care am lucrat eu, amandoua au cazut si atunci era momentul in care tot cadeau si am facut eu startupul meu pe care l-am vandut dupa 10 luni. Da. Si in alea 10 luni am facut si un copil."

Profesor la Stanford, cercetator si arhitect de soft la Oracle, antreprenor si mama a doi copii. Unul real si altul virtual. Daniela Florescu este parintele unui pusti pasionat de jocuri si a unui limbaj folosit de toti programatori: xQuery. Mai pe romaneste, limba in care vorbeste internetul. De ce este valoroasa munca ei? Pentru ca traim intr-o lume a dispozitivelor conectate cum sunt deja telefoanele noastre, apoi aparatele de climatizare, cuptorul, automobilul ori semafoarele. Cum le faci sa afle una de cealalta? Cu o limba comuna, insa conversatia de pe internetul obiectelor este de milioane de ori mai zgomotoasa ca... o sedinta de bloc.

Nici un un om nu poate nu poate spera ca va reusi sa vada tot internetul intr-o viata. Si nici intr-o mie de vieti. Asa s-a nascut un nume care defineasca muntele de informatii: Big Data. Doar in ultimii doi ani, omenirea a generat 90% din toate datele existente pana acum. Si e doar inceputul.

Cititi continuarea pe www.stirileprotv.ro.