Reteaua a constituit acum un comitet asociat cu unul dintre cofondator, Evan Williams, care va apela la o agentie de "head-hunter" pentru "o cercetare la nivel mondial, ce va tine cont de candidati interni si externi", pentru a gasi directorul potrivit.

Dick Costolo a lucrat sase ani la Twitter, dintre care cinci ca director general. Demisia sa va intra in vigoare de la 1 iulie, dar el va continua sa faca parte din Consiliul de administratie. 

"A fost decizia mea", a asigurat el. "Am initiat o discutie cu unii membri ai consiliului de administratie la sfarsitul anului trecut despre succesiunea la postul de director general", a adaugat el.

Costolo a fost inlocuit temporar cu unul dintre fondatorii retelei, Jack Dorsey.

"Aceasta tranzitie este rezultatul deciziei lui Dick de a trece la altceva", a insistat Jack Dorsey, mentionand ca grupul a confirmat prognoza pentru trimestrul curent. El a tinut sa precizeze ca nu se va produce nicio mare schimbare strategica. 

Autor al primului "tweet" postat pe reteaua sociala, Jack Dorsey a fost de asemenea primul director general al companiei intre 2007 si 2008. Este si patronul fondator al societatii Square, specializata in plati mobile, unde va continua sa-si exercite functiile actuale. 

Twitter, intrata pe piata de capital la inceputul lunii noiembrie 2013, pare sa-i convinga greu pe investitori asupra capacitatilor sale de a accelera cresterea si interesul reprezentat pentru utilizatorii sai, noteaza AFP, preluata de Agerpres.

Twitter a anuntat pentru T1 2015 o cifra de afaceri de 436 milioane de dolari, dezamagitoare fata de propriile prognoze, precum si o pierdere neta de 162 milioane de dolari. Twitter declara 302 milioane de abonati la sfarsitul lunii martie, cu 14 milioane in plus fata de sfarsitul anului 2014.