Potrivit Bloomberg, casa de discuri Warner Music Group a semnat deja un acord cu YouTube, care discută de asemenea cu Sony Music Entertainment, Universal Music Group şi Merlin, un consorţiu de case de discuri independente.

Acest nou serviciu de muzică cu plată, care momentan poartă numele de cod "Remix", va propune un catalog de muzică la cerere şi videoclipuri provenind de la YouTube, urmând a concura cu ofertele similare propuse de Spotify, Deezer sau Apple.

Aceasta va fi cea de-a treia tentativă pentru Google după Google Play Music în 2011 şi ulterior YouTube Music Key în 2014, care în 2016 a devenit YouTube Red. Cu toate acestea niciunul nu a reuşit să concureze cu jucătorii importanţi din sector chiar dacă muzica este una din categoriile cele mai populare de pe platforma YouTube.