"Este vorba de o investitie din surse proprii ale Metrorexului in urma careia, in 2-3 luni, vom avea 35 de automate de vanzare a cartelelor", a declarat Gheorghe Udriste, directorul general al Metrorex. El a precizat ca, la inceputul lunii mai, va ajunge in tara aparatul prototip.

Cu cat se scumpeste cartela de metrou

Investitiile in modernizare vor conduce la scaderea cheltuielilor companiei de stat, sustine directorul general al Metrorex. Aceasta este de altfel si una dintre cerintele Fondului Monetar International (FMI) care recomanda ca, pana in 2012, tariful calatoriei cu metroul sa se majoreze cu circa 30%.

La nivelul anului 2010 costul mediu al unei calatorii cu metroul a fost de circa 0,67 lei, in timp ce costul mediu nesubventionat a fost de circa 3,5 lei, chiar si in conditiile unei majorari operate in luna septembrie a anului trecut. "Daca trecem granita, putem observa ca o calatorie simpla cu metroul dintr-o capitala europeana costa circa un euro", explica Udriste.

Citeste mai departe in Gandul.