Fiecare consumator plateste lunar, pe langa energia electrica, si certificatele verzi. Ele reprezinta 11 lei din 116 lei, in aceasta factura a unei familii care sta intr-un apartament de doua camere, la bloc.

Ministrul Energiei a anuntat ca din luna iulie, pentru urmatorii trei ani si jumatate, certificatele verzi nu vor mai costa atat de mult.

"Nu am studiat impactul, dar scaderea va fi de aproximativ 10%”, a declarat Constantin Nita, ministrul Energiei.

Asa ca, potrivit noii legi, pana in 2017, producatorii de energie eoliana si hidro vor primi doar un certificat verde, iar cei de energie solara doua certificate, jumatate din cat li se acorda acum.

Pentru consumatori, asta inseamna taxe mai putine, insa peste 3 ani cand toate certificatele suspendate acum de la plata si pastrate, vor trebui distribuite, facturile pot exploda.

"Nu stiu ce facem in 2017, sa traim pana atunci si vom vedea”, a mai spus Constantin Nita.

Masura vine chiar inainte ca preturile la energie, care acum in Romania sunt reglementate de stat si tinute sub control, sa fie liberalizate. In pasi mici, pana in 2020 trebuie ca piata sa dicteze preturile, iar liberalizarea lor poate genera facturi mai mari cu pana la 30 %.

O miscare similara, in Bulgaria, a dus la proteste de strada si caderea guvernului. Ministrul mediului de la Sofia a explicat ca Romania are in prezent o problema de eficienta, tocmai din cauza preturilor mici la energie.

Tema certificatelor verzi a fost discutata si la Bruxelles, la Consiliul European, de premierul Victor Ponta. Acesta a obtinut acordul Comisiei pentru explorarea gazelor de sist dar si pentru modificarea legii care reduce ajutoarele date de stat pentru incurajarea producatorilor de energie eoliana, solara, geotermala sau din alte surse regenerabile.