Toti bugetarii au o nemultumire comuna: lipsa banilor, reflectata in diminuarea veniturilor lunare ale salariatilor sau in neplata subventiilor pentru fermieri.

Primii care au iesit in strada, luni, au fost functionarii publici.  Au cerut revenirea la veniturile de anul trecut si respectarea contractelor colective de munca. Pichetul a avut loc in Piata Victoriei, in fata Guvernului si va continua toata saptamana.

La protest vor participa zilnic, in perioada 3-7 mai, timp de trei ore pe zi, cate 150 de salariati din cadrul primariilor, al Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, al consiliilor judetene, de la Cartea Funciara, Arhivele Nationale sau Politia Comunitara, potrivit sindicalistilor.

Ei cer si urgentarea aplicarii Legii Politiei Locale, acordarea statutului special politistului comunitar/local si incetarea amenintarilor cu disponibilizarile din sistem.

Toata luna mai vor avea loc proteste. Iata calendarul evenimentelor sindicale:

Federatia Nationala a Sidicatelor din Administratie, ameninta ca, de miercuri, intra in greva generala pe termen nelimitat. Din cei 50.000 de membri FNSA, 35.000 au semnat pentru declansarea grevei. Functionarii publici de la FNSA au organizat, joi, un pichet, in fata sediului Guvernului, sustinand ca vor renunta la greva generala anuntata pentru 5 mai daca Executivul chiar gaseste solutii la probleme lor, actioneaza efectiv, nu doar ii cheama la discutii.

Sindicalistii afiliati la "Cartel Alfa", ameninta, de asemenea, ca vor organiza, in prima jumatate a lunii mai, intre 10 si 15, un miting si un mars in jurul Parlamentului, timp de doua zile consecutiv, atunci cand va fi votul in Camera Deputatilor pe legea pensiilor.

Federatia "Agrostar" a anuntat ca va organiza un miting cu 5.000 de persoane si utilaje agricole in Capitala pe 11 mai.

O alta greva generala este anuntata de profesori. Sindicalistii din invatamant au avertizat ca daca autoritatile nu gasesc o rezolvare la problemele din educatie, ar putea intra in greva generala pe termen nelimitat, la sfarsitul lunii mai - inceputul lunii iunie, care va duce la neincheierea situatiei scolare, deci la blocarea anul scolar.