Lista propusă de parlamentari cuprinde localitățile în care funcționează combinate chimice, care degajează subtanțe poluante.

Până acum, de reducerea vârstei de pensionare beneficiau doar locuitorii din Baia Mare, Copșa Mică, Târgu Mureș, Zlatna și din localitățile miniere din Valea Jiului.

Lista propusă de senatori cuprinde următoarele localități: Anina, Armeniș, Ciudanovița, Bacău, Brăila, Dragotești, Drobeta-Turnu-Severin, Jilț, Fărcășești, Mătăsari, Motru, Moldova Nouă, Negomir, Onești, Oțelul Roșu, Plopșoru, Reșița, Rm. Vâlcea, Rovinari, Slatina, Suceava, Târnăveni, Turnu Măgurele, Urdari.

Posibilitatea pensionării cu doi ani mai devreme se va aplica și persoanelor de pe o rază de 8 kilometri în jurul acestor localități, care îndeplinesc condițiile menționate.

Decizia senatorilor a fost semnată în pofida opoziției Guvernului. Pentru ca proiectul de lege să intre în vigoare mai trebuie adoptat și de Camera Deputaților, care este for decizional.