Dacă am vrea să cumpăram toate alimentele pentru picnicul tradițional, aceiași bani pe care-i dădeam în 2017 nu ne-ar mai ajunge acum. Puterea de cumpărare a scăzut în România, în ultimul an, cel mai mult din Europa, potrivit Eurostat.

Vom pune în coşul nostru de cumpărături pentru 1 mai cam tot ce pune o familie formată din trei persoane. Pentru grătar, o casoletă de mici, care e 12 lei, una de ceafă de porc, 18 lei şi una de pulpe dezosate de pui. Toate de până acum au avut creşteri de preţuri de 4-5%.

Două pâini, una pe care să o punem pe grătar să se prăjească. Şi apoi legumele pentru garnitură, roşii, dovlecei, ardei şi ciuperci, plus salată. Scumpirile aici sunt în medie de 8 procente.

Fructele pe care le-am găsit prin magazine, portocale, banane şi mere - creşterile de preţuri sunt aici de 14%. Neapărat şi brânza plus băutura, apa şi muştarul pentru mici! Anul trecut toate acestea costau 167 de lei, anul acesta cu 13 lei în plus. Creşterea asta de 7,7% este peste cea a inflaţiei generale.

Scumpirile din România sunt cele mai mari din Europa, potrivit Eurostat. Ţara noastră a înregistrat în martie cel mai mare nivel, de 4%, al creşterii preţurilor din ultimii 4 ani. În ţările comparabile cu noi, cum ar fi Polonia sau Ungaria, preţurile au tendinţa de scădere. Banca Naţională a pus scumpirile pe seama politicilor guvernamentale.