"Este vorba despre sapte ministere care au fost practic uitate, nu au avut negocieri speciale pentru a negocia cresterea grilelor, cum ar fi Cultura, Comunicatii, Transporturi, Tineret si Sport. Ministerul Muncii are si el o grila uitata in timp. Sunt in total sapte ministere in aceasta situatie.Ministerul Economiei si-a rezolvat lucrurile putin mai devreme. N-am vrea sa inducem ideea ca fiecare ar trebui sa se duca ba in Parlament ba pe unde poate ca sa isi creasca grilele ci sa avem o abordare unitara la nivelul administratiei", a afirmat Pislaru.

Potrivit acestuia, in urma dezbaterii publice, s-a constatat ca in structura administratiei publice centrale au aparut zeci de noi structuri asimilate, care nu au fost avute in vedere in reforma privind stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflat in plata la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului.

Urmariti aici inregistrarea emisiunii "Dupa 20 de ani", difuzata de ProTV

"Ordonanta este un proiect pus in dezbatere si am inceput sa primim opinii. In anumite locuri am descoperit ca fata de ce stiam noi din structura administratiei publice centrale au aparut noi structuri asimilate intre timp. Am descoperit ca sunt cateva zeci de structuri asimilate pe care noi nu le aveam in vedere in aceasta reforma legata de alinierea cu nivelul acela mediu de 70% din Secretariatul General al Guvernului. Este un lucru foarte important pe care il vom clarifica in zilele urmatoare. Ar trebui sa le crestem salariile la 70% din Secretariatul General al Guvernului si nu o vom face, pentru ca nu aveam in vedere practic ridicarea tuturor institutiilor care sunt asimilate cu ministerele ci mai ales aparatele centrale si structurile care sunt cheie pentru politicile publice. E o serie intreaga de institutii asimilate care prin statutele lor de prin tara sau ulterior si-au asimilat grilele de salarizare ale administratiei centrale, care nu fac parte din administratia publica centrala, diverse institute, centre de perfectionare, vreo 57 de institutii. In Ordonanta schimbam, ca in loc sa avem o exprimare vaga - organisme de specialitate - vom evidentia in mod clar la cine ne referim", a spus ministrul Muncii, subliniind ca cei la care se vor aplica cresterile vor trebui sa aiba in spate planuri strategice institutionale prin care sa se vada si o reforma.

Conform Notei de fundamentare, proiectul de Ordonanta privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, vizeaza, printre altele, eliminarea diferentelor de salarizare pentru functii egale si munca egala in cadrul aceleiasi unitati, prin aducerea salariilor la nivelul maxim aflat in plata la nivelul unitatii / institutiei, pentru toate familiile ocupationale, in limita alocarilor bugetare. In Administratia publica centrala - aparatul central eliminarea diferentelor de salarizare se va realiza prin stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflat in plata la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului. Masura nu se aplica structurilor teritoriale.