"Asteptam ca, pana la sfarsitul saptamanii, sa reconfirmam cu partenerii sindicali pozitia acestora referitoare la propunerea Guvernului. V-am spus, luni la intalnire, am avut un oarecare dezacord. Evident asteptam confirmarea acestui lucru si daca isi vor mentine pozitia exprimata pana acum si nu vom ajunge la un acord, pe care noi ni-l dorim in continuare, va exista o asumare a Guvernului pe varianta care corespunde cel mai bine cu principiile pe care le-am pus pe masa. Varianta care intr-adevar se concentreaza pe corectii si care de la inceput nu si-a propus sa ajunga in discutii de negociere de crestere a salariului cu un procent sau un alt procent pentru ca nu acesta a fost scopul pe care l-am avut", a declarat Dragos Pislaru, citat de Agerpres.

Ministrul a refuzat insa sa precizeze care varianta este cea in cauza, respectiv aceea cu majorari de 9,65% din august 2017 sau cea cu cresteri cuprinse intre 5 si 6% din august 2016, cu un impact bugetar de 200 de milioane de lei. Pislaru a spus ca, initial, sindicatele din Educatie erau de acord cu aplicarea unor corectii din august 2016, dar ulterior acestia nu au mai fost de acord cu aceasta propunere si au cerut aplicarea acestora de la 1 ianuarie 2017.

"Miercuri, 1 iunie, vor fi lansate invitatiile pentru Consiliul National Tripartit. Speram ca marti sa avem participarea partenerilor sociali la sedinta Consiliului National Tripartit, iar miercuri, in sedinta de Guvern de pe 7 iunie sa putem aproba ordonanta de urgenta", a precizat Dragos Pislaru.

Ministrul Muncii a spus ca ii intelege pe profesori pentru ca are multe rude in familie care sunt profesori si chiar el a fost profesor mai multi ani, dar ca in acest moment nu sunt fonduri pentru a oferi corectii mai ample.

Potrivit acestuia, de corectii salariale pozitive ar urma sa beneficieze 120.000 de profesori din cei 260.000 existenti in sistem.

Saptamana trecuta, sindicalistii din Educatie au solicitat Guvernului ca Ordonanta privind salarizarea in sectorul public sa se aplice nediscriminatoriu de la 1 august 2016, cel tarziu 1 ianuarie 2017, la fel ca la Sanatate. Anterior, acestia au refuzat propunerea premierului Dacian Ciolos de crestere a salariilor, in medie, cu 10% de la 1 august 2017.

Restructurarea completa a sistemului de salarizare in Sanatate si introducerea unui sistem de premiere bazat pe conditii de reforma si criterii de performanta pentru personalul din sistemul de sanatate si pentru personalul didactic si didactic auxiliar, incepand cu luna ianuarie 2017, sunt principalele modificari aduse la Legea salarizarii bugetarilor.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de Ordonanta de urgenta, in sistemul de sanatate, debutantii vor beneficia de o crestere suplimentara de 10% a salariilor, fata de restul functiilor, pentru cresterea atractivitatii unei cariere in domeniu. Totodata, in sistemul de Sanatate si in Invatamant, vor putea fi pot acordate premii anuale, semestriale si trimestriale, in limita a 2% din cheltuielile cu salariile, cu incadrare in fondurile aprobate prin buget, in conditiile indeplinirii unor criteriilor de performanta, care vor fi elaborate de Ministerul Sanatatii si Ministerul Educatiei Nationale.

Alte modificari aduse de proiectul de Ordonanta privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, vizeaza eliminarea diferentelor de salarizare pentru functii egale si munca egala in cadrul aceleiasi unitati, prin aducerea salariilor la nivelul maxim aflat in plata la nivelul unitatii / institutiei, pentru toate familiile ocupationale, in limita alocarilor bugetare. In Administratia publica centrala - aparatul central eliminarea diferentelor de salarizare se va realiza prin stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflat in plata la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului. Masura nu se aplica structurilor teritoriale.

Sindicalistii din invatamant s-a aratat nemultumiti de acest proiect considerand ca, in afara de fondul de premiere de 2%, nu aduce nimic in plus pentru angajatii din acest sector.