Familia regala a Romaniei provine din una dintre cele mai proeminente case domnitoare din Germania Evului Mediu si din intreaga istorie Europei: Dinastia Hohenzollern.

Dupa abdicarea lui Alexandru Iona Cuza din 1866, populatia a decis aducerea la conducere a unui Principe dintr-o familie domnitoare straina. Alesul a fost Contele Filip de Flandra, insa acesta a refuzat tronul. Astfel s-a ajuns la solutia Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

Absolvent al scolii de artilerie de geniu din Berlin, tanarul de numai 27 de ani a ajuns in Romania pe 8 mai 1866. Drumul catre Bucuresti a fost plin de peripetii, principele Carol fiind obligat sa foloseasca un pasaport fals, deghizat fiind in om de afaceri. In contextul conflictului austriaco-german, el risca sa fie arestat la Viena, fiind ofiter german.

Pe 10 mai 1866, principele Carol a primit titlul de Domnitor si a depus juramantul in fata Adunarii Parlamentare. Era inceputul unei perioade de profunde schimbari in societatea romaneasca.

Casatorit in 1869 cu Elisabeta de Wied, primul monarh al Romaniei nu a avut un urmas. Fiica sa Maria a murit de scarlatina la numai 3 ani. Carol I l-a desemnat ca mostenitor al tronului pe Ferdinand, cel de-al doilea fiu al fratelui sau mai mare. Prin aceasta se asigura continuitatea Dinastiei de Hohenzollern pe tronul Romaniei.

10 Mai 1877 a constituit un moment extrem de important in dezvoltarea statului modern roman. Independenta a fost castigata atunci pe frontul de lupta, iar Carol a avut o contributie esentiala, fiind comandant de osti impotriva turcilor.

In 1881, Carol I primeste titlul de Rege, iar Romania devenea Regat. Cei 48 de ani de domnie ai sai au dus la schimbari majore in viata statului roman. Regele era un om extrem de sever si disciplinat, iar Regina Elisabeta spunea despre sotul ei ca “si in somn el poarta Coroana pe cap”.

La inceputul Primului Razboi Mondial, in 1914, Regele Carol I avea sa inchida ochii, la varsta de 75 de ani, lasandu-i tronul nepotului sau, Ferdinand.

Fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern, fratele mai mare al Regelui Carol, si al Principesei Antoneta, infanta Portugaliei, Ferdinand s-a nascut la Sigmaringen, in 1865. Venea in Romania, pentru prima oara, in 1884, la numai 19 ani. Cinci ani mai tarziu s-a stabilit la Bucuresti, pentru a-si putea indeplini atributiile de mostenitor al tronului Romaniei.

Ferdinand s-a insurat, la inceputul anului 1893, cu Maria de Edinborough, din Familia Regala a Angliei. Impreuna au avut 6 copii, cel mai mare, botezat Carol, urmand sa devina Regele Carol al II-lea.

Ferdinand a fost incoronat rege in 1914, cand avea 49 de ani. In august 1916 a luat o hotarare dramatica, intrarea Romaniei in razboi impotriva tarii sale natale, Germania. Doi ani mai tarziu se nastea Romania Mare, iar Ferdinand se intorcea triumfal la Bucuresti, in fruntea armatei sale eroice.

In 1922, la Alba Iulia, Ferdinand a fost incoronat ca primul Rege al tuturor romanilor. Dupa o domnie de 13 ani, s-a stins la numai 62 de ani, in urma unei lungi suferinte.

Dincolo de Marea Unire, Regele Ferdinand a infaptuit reforma agrara in 1921, impartind pamant taranilor, si a promulgat Constitutia din 1923, fundamentala in democratizarea Romaniei.

Inteligent si cultivat, dar cu o fire controversata, fiul sau Carol al II-lea avea sa zdruncine dinastia si sa subrezeasca democratia in Romania.

S-a nascut pe 3 octombrie 1893, la Sinaia, fiind primul Rege din dinastia de Hohenzollern nascut in Romania, botezat ortodox. In timpul Primului Razboi Mondial, in 1918, cand intreg guvernul si Casa Regala erau in refugiu la Iasi, Carol a fugit la Odessa, impreuna cu iubita lui, Zizi Lambrino, fiica unui maior din anturajul Curtii. Acolo s-au casatorit pe ascuns - act anulat ulterior deTribunalul Ilfov - casatorie din care a rezultat un fiu - Mircea.

In 1921, Carol a cunoscut-o pe Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei, cu care s-a casatorit. Pe 25 octombrie 1921, se nastea Mihai, viitorul Rege al Romaniei. Insa un alt scandal avea sa izbucneasca in viata casei regale. Carol al II-lea a cunoscut-o Elena Lupescu, alaturi de care a fugit la Paris, renuntand la drepturile sale de mostenitor al Coroanei.

Carol s-a reintors in tara, pe 6 iunie 1930, si a urcat pe tron, pentru o perioada de zece ani. Perioada 1930 - 1940 a fost marcata pe de-o parte de crestere economica, de o intensa dezvoltare culturala, iar pe de alta parte de o destramare a vietii politice democratice.

In 1938, Regele Carol a dizolvat partidele politice, a abolit constitutia democratica din 1923 si a instaurat regimul de dictatura personala. A fost silit sa abdice, in septembrie 1940, lasand tronul fiului sau Mihai, iar puterile sale generalului Ion Antonescu.

Carol al II-lea a parasit tara, impreuna cu amanta sa, si, dupa ce au locuit in mai multe tari latino-americane, s-au stabilit in Portugalia. In 1953, Carol al II-lea, suferind de cancer, s-a stins din viata.