Avem în vedere creşteri de pensii începând cu 1 iulie anul acesta, astfel încât vom creşte punctul de pensie de la 1.000 la 1.100 de lei, bătut în cuie. Vom creşte pensia minimă de la 520 de lei la 740 de lei. Aşa cum am avut o programare a creşterii salariilor, avem o programare a creşterii pensiilor. Astfel, în 2019 punctul de pensie va ajungea la 1.265 de lei, iar în 2020 va ajunge la 1.775 de lei”, a afirmat Viorica Dăncilă, la un post de televiziune.

Premierul a afirmat că, aşa cum legea salarizării unitare a creat un echilibru, aşa vrea să aducă şi legea pensiilor

“Anul acesta avem în programul de guvernare şi legea pensiilor. Ceea ce vreau să spun, pentru că nu vreau să mă hazardez, să spun anumite lucruri şi pe urmă să mai modificăm, principiul meu este ca atunci când ieşim cu o lege să fie bună şi să nu mai facem pe urmă modificări, este ca la muncă egală să avem o pensie egală, metodologia de calcul a pensiei să cuprindă şi veniturile din sporuri şi acord. Vom încerca să aducem, aşa cum am adus prin legea salarizării unitare, un echilibru, şi prin legea pensiilor să aducem un echilibru”, a continuat ea.

Dăncilă a spus că la Ministerul Muncii încă sunt discuţii pe marginea legii pensiilor, care există deja, dar mai trebuie făcute calcule.

“Încă mai sunt discuţii pe baza legii pensiilor. Doamna Olguţa are deja această lege, dar trebuie să vedem foarte bine, să calculăm foarte bine, astfel încât să avem o lege a pensiilor care să fie pliată pe realitatea din România, să aducă un plus pentru parlamentari”, a explicat Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă în următoare sesiune parlamentară va fi votată legea pensiilor, premierul a replicat: “Categoric, da. Este una din promisiunile programului de guvernare, alături de legea educaţiei, legea sănătăţii, legea manualelor”.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, declara luna trecută că proiectul Legii pensiilor ar putea fi transmis Parlamentului în această sesiune şi apoi va sta o lună în dezbatere publică.

Ea a precizat că nu se pune problema de a nu fi respectate promisiunile din campanie privind majorarea punctului de pensie, iar pentru acest lucru nu este nevoie de o Lege a pensiilor. În acest context, ministrul Muncii a explicat că a vorbit de o Lege a pensiilor anul trecut, când a ajuns la concluzia că sistemul are nevoie de corecţii pe care ar dori să le facă.

De asemenea, şefa de la Muncă a apreciat că suma pe care o implică acest proiect de lege este foarte mare, însă a nu a dorit să ofere detalii.

Potrivit Liei Olguţa Vasilescu, proiectul de act normativ este finalizat încă din luna octombrie a anului trecut, dar se fac foarte multe simulări pe el.