Comisia pentru munca va da raportul, in timp ce Comisia pentru buget si cea juridica vor fi sesizate pentru avizare.

Proiectul a starnit o serie de critici din partea opozitiei, care a solicitat de doua ori ca ministrul de Finante, Viorel Stefan, sa fie invitat la „Ora Guvernului”, pentru a da explicatii cu privire la sustenabilitatea implementarii Legii salarizarii, cererea fiind respinsa de membrii Biroului Permanent al Camerei Deputatilor.

Liderul deputatilor PSD, Marcel Ciolacu, a argumentat ca proiectul Legii salarizarii este o initiativa parlamentara, care nu e asumata de Guvern, iar ministrul nu este nevoit sa stie „cat de sustenabila este sau nu”.

Fiind o initiativa parlamentara, dupa ce va fi aprobata aceasta lege, suntem de acord ca domnul Ministru sa vina si sa raspunda plenului Parlamentului, legea aprobata de catre Parlament daca este sustenabila sau nu. Este un nonsens solicitarea Partidului National Liberal si un pic impotriva firii normale a lucrurilor”, a argumentat deputatul PSD, potrivit stenogramei sedintei Biroului Permanent de marti, potrivit News.ro.

Deputatul PMP Eugen Tomac a spus, la randul sau, ca Legea salarizarii vizeaza si bugetul tarii, motiv pentru care este „esential” sa se primeasca un raspuns din partea ministrului de Finante.

Si deputatul PNL Victor Paul Dobre a intervenit in discutie pentru a afirma ca este foarte important ca Viorel Stefan sa se pronunte pe Legea salarizarii, inainte de a fi votata de plenul Camerei Deputatilor, care este for decizional.

"Vom fi in situatia in care, si vad aici o cerere ca sa dezbatem in procedura de urgenta legea salarizarii. Pai ca sa luam o decizie pe legea salarizarii, cred ca este foarte important ca domnul ministru de Finante sa ne spuna daca poate sustine o anvelopa salariala de 32 de miliarde de lei. Este cifra avansata de Guvern”, a subliniat viceliderul deputatilor PNL.

Plenul Senatului a aprobat, saptamana trecuta, Legea salarizarii, cu 85 de voturi ”pentru”, 10 voturi ”impotriva” si 12 abtineri. Plenul Senatului a aprobat legea salarizarii fara a admite niciunul dintre amendamentele respinse de Comisia de munca.

Proiectul a fost dezbatut doar trei zile in comisie la Senat si este de asteptat ca si la Camera Deputatilor sa treaca rapid.

Cartel Alfa anunta miting de protest, marti, la Parlament

Confederatia Nationala Sindicala Cartel Alfa anunta pentru marti, la ora 11.00, la Palatul Parlamentului, un miting de protest fata de prevederile proiectului Legii-cadru de salarizare a personalului platit din fonduri publice.

Manifestantii vor solicita Comisiei de munca a Camerei Deputatilor, camera decizionala, sa adopte si sa sustina amendamentele propuse de organizatiile sindicale, precizeaza Cartel Alfa intr-un comunicat.

Sindicatele din administratia publica au inaintat Parlamentului proiectul grilelor de salarizare pentru administratia publica locala.

”In lipsa acestor grile, practic, administratia locala devine un teritoriu integral politizat care, in locul profesionalizarii serviciilor catre populatie, prin criterii clare de salarizare, unitare pentru tot sistemul de administratie, va fi la mana, pixul si interesele de moment ale celor de la putere”, sustin semnatarii.

Cartel Alfa afirma ca stabilirea nivelului salariilor de baza exclusiv de catre alesii locali, care nu au competenta necesara in acest domeniu, fiind alesi politic si nu dupa competente precum lucratorii din domeniu, va duce la politizarea excesiva a functiei publice, la un nou val de discriminari in administratia publica locala si la mentinerea si adancirea haosului din sistem.

”Credem ca aceasta masura propusa de partidul de guvernare prin legea salarizarii este doar un prim pas intr-un program mai amplu de subordonare politica a actului administrativ, care va fi continuata prin procesul descentralizarii, realizat in principal dupa considerente si interese politice si nu de eficienta”, se mai arata in comunicat.